Popescu a mai spus că a fost "neplăcut surprins" de faptul că nu a fost nici măcar invitat la dezbaterile din plenul Senatului. Dacă membrii CNA ar fi fost prezenţi, cel mai probabil această lege nu ar fi fost aprobată. Mai mult, preşedintele Consiliului a precizat că această măsură este total inoportună, în condiţiile în care CNA şi Ministerul Culturii au propus deja modificarea Legii audiovizualului.
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, un proiect legislativ care modifică legea audiovizualului. Iniţiatorii acestui proiect sunt senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe. Aceştia susţin că este nevoie de această modificare pentru că preponderenţa ştirilor negative are un efect nociv şi ireversibil asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor. Iniţiatorii legii susţin ?că manipularea şi autoritarismul penetrează mult mai uşor persoanele cu afecţiuni emoţionale şi psihice."
Într-o intervenţie telefonică la Antena3, Ion Ghişe spune că CNA fuge de responsabilitatea unei noi legi. Mai mult, deputatul PNL nu se poate hotărî asupra autorităţilor care vor fi desemnate pentru a stabili criteriile după care se va face sortarea ştirilor. Ghişe spune că CNA şi Clubul Român de Presă (CPR) vor avea această sarcină, deşi CPR este o asociaţie patronală, care nu are dreptul de a interveni în politica editorială a trusturilor de presă.
Legea a fost adoptată de Senat, care este Cameră decizională. Singura modalitate prin care legea ar putea să nu intre în vigoare este de a fi trimisă înapoi în Parlament de preşedintele Traian Băsescu.
Sursă foto: www.cna.ro
Antena3.ro