Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cine (mai) merge la teatru? Un studiu despre spectatorul de teatru din Bucureşti

Cine (mai) merge la teatru? Un studiu despre spectatorul de teatru din Bucureşti

2 minute de citit Publicat la 18:12 10 Iul 2013 Modificat la 18:12 10 Iul 2013
Cine (mai) merge la teatru? Un studiu despre spectatorul de teatru din Bucureşti
Foto: arhimania.ro
Spectatorii de teatru din Bucureşti au o vârstă medie de 41 de ani, studii superioare, un venit lunar de peste 1.500 de lei şi un statut social ridicat, potrivit unui studiu realizat de IMAS la cererea Teatrului Nottara din Capitală, scrie Mediafax.
   
O parte dintre rezultatele acestui studiu au fost făcute publice de reprezentanţii Teatrului Nottara miercuri, într-o conferinţă de presă.
   
În urma studiului au fost completate 800 de chestionare, prin metoda CATI (interviuri prin telefon asistate de calculator). Perioada de culegere a datelor a fost 11-19 decembrie 2012, iar publicul ţintă, rezidenţii din Bucureşti, cu vârsta de peste 12 ani. Printre scopurile acestui studiu s-au numărat măsurarea notorietăţii teatrelor din Bucureşti, identificarea motivaţiei frecventării teatrelor şi determinarea preferinţelor publicului bucureştean cu privire la genuri teatrale, actori şi regizori. Toţi repondenţii au fost selectaţi dintr-o listă, în mod aleatoriu.
   
În urma acestui studiu, s-a descoperit că 37,1% dintre spectatori au vârste între 30 şi 44 de ani, media de vârstă fiind 41 de ani, 29% au venituri lunare de peste 1.500 de lei, 71% au studii superioare şi tot atâţia au un statut social înalt, iar 82,3% dintre cei chestionaţi sunt persoane care utilizează zilnic internetul. De asemenea, 40% dintre spectatorii bucureşteni cumpără bilete online.
   
Un număr relativ mare dintre persoanele intervievate, 36%, declară că au fost la teatru în ultimul an. Aceasta înseamnă aproximativ 585.500 de bucureşteni. 15,2% din aceştia spun că au mers la teatru cel puţin o dată în ultima lună, 33,9% au mers cel puţin o dată în ultimele trei luni, iar 49,5% au mers la teatru cel puţin o dată în ultimul an.
   
Majoritatea teatrelor consacrate din Capitală au o notorietate foarte mare în rândul spectatorilor. Cel care conduce detaşat este Teatrul Naţional Bucureşti, cu 73,6%, urmat de Teatrul Nottara (45,4%) şi Teatrul Bulandra (43,1%), Teatrul Mic (37,6%), Teatrul de Comedie (32,3%), Teatrul Odeon (28,5%), Teatrul Masca (22,6%), Teatrul Ţăndărică (21%), Teatrul Foarte Mic (17,4%) şi Teatrul "Ion Creangă" (15,8%).
   
De asemenea, una dintre concluziile studiului este faptul că actorii sunt cel mai important argument pentru spectatori. 87% din repondenţi au spus că, atunci când aleg să meargă la un spectacol de teatru, distribuţia joacă cel mai important rol. În ordinea importanţei urmează autorul piesei (61%) şi recomandările cunoscuţilor (54%). De asemenea, 87% din repondenţi au spus că preferă să meargă la teatre cu genuri diferite de piese, iar 68,6% spun că îşi doresc să vadă spectacole de comedie.
   

×
Etichete: teatru
x close