Cine este autorul celei mai cunoscute fotografii a lui Eminescu?

O fotografie făcută în grabă la Praga avea să devină peste ani emblema lui Mihai Eminescu. Şi chiar dacă preferinţa pentru o imagine sau alta a poetului a cunoscut vârfuri sau scăderi de formă în funcţie de epocă, acest portret realizat în anul 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas, atunci când Eminescu avea 19 ani, a reuşit să-şi impună supremaţia. Aşa îl cunoaştem noi pe Eminescu, aceasta era fotografia din cărţile de Limba Română: profil aproape sculptural, frunte înaltă, păr pe spate, papion. Totuşi, ce alte fotografii ale lui Eminescu mai există? Şi cine le-a realizat? Un lucru e sigur: ocaziile în care poetul s-a lăsat fotografiat au fost rare; foarte rare. Demersul nostru are, aşadar, vocaţie recuperatoare: iată povestea celor patru portrete ale lui Mihai Eminescu. Adăugăm însă aici şi cele câteva poze care stârnesc şi astăzi controverse: îl înfăţişează ele sau nu pe scriitor?

Portretul care a fost considerat o bună perioadă de timp imaginea reprezentativă a poetului îi aparţine lui Franz Duschek (foto), un fotograf ceh care-şi avea studioul pe Str. Franklin din Bucureşti. Fotografia a fost realizată în perioada 1880-1883, atunci când Eminescu avea în jur de 30-33 de ani, şi a fost publicată de Titu Maiorescu într-un medalion cu portretele membrilor asociaţiei culturale Junimea; acesta e şi motivul pentru care poetul a ajuns în atelierul lui Duschek. Portretul a fost folosit ulterior în volumul princeps intitulat Poesii, dar şi în revista „Familia”, la moartea lui Eminescu, în 1889.

Iată ce se scria la începutul secolului XX despre această imagine: „Portretul cel mai vrednic de nemuritorul nume al luǐ Eminescu rămîne fotografia din tabloul «Junimei». Ea datează din epoca maturităţiǐ poetului cînd personalitatea sa extraordinară ajunsese a se manifesta în toată strălucirea şi toată vigoarea eǐ: şi’n literatură, şi’n viaţa publică. Ea ne arată imaginea poetului din vremea în care el a fost, pe cît soarta şi mediul l’aǔ iertat să fie, maǐ mult ca orǐ’cînd al săǔ propriǔ, orǐ maǐ bine zis – al geniului săǔ. De aceea este şi portretul cel mai indicat a decora casele cărturarilor noştri, museele noastre, toate aşesămintele noastre culturale; a înfăţişa străinilor pe cel mai de seamă poet şi cugetător al Romînilor; a inspira pe artiştiǐ viitorului carǐ vor prinde în culorǐ şi carǐ vor săpa ’n marmură, orǐ vor turna în bronz pentru veciǐ vecilor, chipul cel mai adevărat al scriitoruluǐ nostru celuǐ mai desăvîrşit! […] Aceasta-ǐ cea mai bună şi cea mai credincioasă icoană a luǐ Eminescu“Continuarea pe historia.ro