"Am descoperit că cina a avut loc miercuri, pe data de 1 aprilie din anul 33", a declarat profesorul Colin Humphreys de la Universitatea Cambridge, citat de AFP.
În volumul intitulat "The Mystery of the Last Supper", profesorul britanic a dezbătut contradicţiile care îi intrigă pe istorici de multe secole.
"Iată problema: experţii în Biblie şi toţi creştinii cred că ultima cină a început după asfinţit, joi seara, iar crucificarea lui Iisus a avut loc dimineaţa următoare, vineri, aproximativ în jurul orei 09.00. Procesele lui Iisus au avut loc în zone diferite din Ierusalim. Experţii au parcurs Ierusalimul cu un cronometru pentru a verifica dacă era posibil ca acele evenimente să se desfăşoare în intervalul joi seara - vineri dimineaţa: cei mai mulţi dintre ei au ajuns la concluzia că era imposibil", explică profesorul britanic în cartea sa.