Peste 31 de milioane de americani s-au aflat în faţa micilor ecrane pentru ceremonia în memoria lui Michael Jackson, potrivit studiilor de audienţă ale institutului Nielsen. Evenimentul transmis în direct de 18 mari reţele şi nenumărate staţii locale din Statele Unite a înregistrat o cotă de piaţă de 56 la sută.
Mulţi alţi fani au preferat să vadă ceremonia pe Internet, unde s-au înregistrat peste 4 milioane de conectări pe minut.
Totuşi, nici pe micile ecrane, nici pe Internet, nu s-au atins valorile de la investirea preşedintelui Barack Obama, din ianuarie anul acesta. Atunci au luat loc în faţa televizoarelor aproape 38 de milioane de americani, iar pe internet s-au înregistrat peste 7 milioane de conectări pe minut.
Datele nu sunt o surpriză pentru experţi. "Studenţii mei de 20 de ani nu au nimic de-a face cu Michael Jackson, care a fost o vedetă pentru părinţii lor, nu pentru ei. În schimb, Obama a sedus foarte mulţi tineri", a explicat un profesor de mass-media al universităţii Columbia.
Ceremonia dedicată lui Michael a fost întrecută, ca audienţă televizată, şi de funeraliile prinţesei Diana din 1997 - când nu exista opţiunea vizionării pe Internet - sau ale fostului preşedinte Reagan, din 2004.
Audienţe într-adevăr uriaşe au înregistrat concertul omagial pentru eroii de la 11 septembrie 2001 (59 milioane de telespectatori) şi mărturisirile preşedintelui Clinton despre relaţia cu Monica Lewinsky (peste 67 milioane). La nivel mondial, datele de audienţă vor fi disponibile abia peste câteva săptămâni. Deocamdată se ştie doar că omagiul pentru regele muzicii pop a atras 20 de milioane de telespectatori în Germania şi şase milioane în Marea Britanie.
Antena 3