Antena 3 CNN Actualitate Cultură Centrul ocultismului se mută la Bucureşti. Secretarul Prioratului de Sion, Gino Sandri, vine în România

Centrul ocultismului se mută la Bucureşti. Secretarul Prioratului de Sion, Gino Sandri, vine în România

4 minute de citit Publicat la 17:32 09 Oct 2008 Modificat la 17:32 09 Oct 2008
Centrul ocultismului se mută la Bucureşti. Secretarul Prioratului de Sion, Gino Sandri, vine în România
Gino Sandri, secretarul organizaţiei Prioratul de Sion, care a stat la baza romanului "Codul lui Da Vinci" al lui Dan Brown, îşi va promova sâmbătă într-o conferinţă la Bucureşti cartea "Misterul din Gisors", care va apărea în Franţa luna viitoare şi care va fi tradusă în limba română anul viitor.
Vlad Sauciuc, preşedintele Centrului Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice, organizaţia non-guvernamentală care îl aduce în România pe Gino Sandri, a oferit informaţii pentru Antena3.ro despre motivul vizitei secretarului Prioratului de Sion, una dintre cele mai enigmatice personalităţi a cultelor contemporane.
Ce face Sandri în România
"Vizita lui Sandri în România am stabilit-o din primăvara anului acesta, în cadrul mai multor întâlniri cu membri internaţionali ai unor organizaţii ezoterice, deoarece la noi este foarte puţin promovat aspectul societăţilor iniţiatice", spune pentru Antena3.ro Sauciuc.
"Gino va prezenta în conferinţa de sâmbătă (n.r. - 11 octombrie) cartea pe care o va publica în luna noiembrie în Franţa. Este vorba de "Misterul din Gisors", în care vorbeşte despre legenda din localitatea Gisors din Franţa, conform căreia Ordinul Templierilor şi Prioratul de Sion s-au separat prin tăierea ulmului", adaugă Vlad Sauciuc, preşedintele CISCE.
Tot el ne explică faptul că se află în negocieri cu Gino Sandri pentru a traduce în limba română cartea, care s-ar putea să apară anul viitor în România.
Secretarul Prioratului de Sion va sosi în ţară vineri după-amiază, împreună cu soţia sa, Ines de la Torre, pictoriţă franceză cunoscută pentru operele sale ezoterice, şi îşi vor încheia vizita în cursul zilei de luni.
Cine este Gino Sandri
Vlad Sauciuc ne povesteşte că l-a cunosut pe Gino Sandri printr-un prieten francez comun, care este librar. Sauciuc nu l-a cunoscut personal pe Sandri, au vorbit doar prin telefon, iar secretarul Prioratului a acceptat imediat invitaţia în România.
"Multă lume spune despre Gino că este o persoană retrasă, însă din convorbirile telefonice pe care le-am avut cu el, din primăvară şi până acum, pot spune că este o persoană foarte deschisă şi cumsecade", continuă Sauciuc.
Preşedintele organizaţiei ezoterice ne spune că Gino Sandri a fost ales secretar al Prioratului de Sion în anii ?90, dar nu poate spune cu ce se ocupă exact organizaţia al cărei secretar este Sandri.
Ce ascunde Prioratul de Sion
"Ştiu că Prioratul de Sion a luat naştere prin anii ?60, în Franţa şi a fost o asociaţie de binefacere. Mai multe nu cunosc, pentru că ei lucrează la modul figurat în subteran, sunt o legendă, o poveste", adaugă pentru Antena3.ro Vlad Sauciuc.
Organizatorul conferinţei care va avea loc sâmbătă, 11 octombrie, la Universitatea Populară Dalles din Bucureşti ne mai spune că scopul actual al Prioratului de Sion ar fi acela de apărare a liniei de sânge a lui Iisus Hristos, însă nu ştie dacă Prioratul de Sion există sau nu.
"Părerile asupra a ceea ce înseamnă Prioratul de Sion sunt împărţite: unii susţin că ar fi o invenţie a lui Pierre Plantard de Saint Clair, care ar fi dorit să atragă atenţia lumii creştine asupra posibilităţii că Iisus Hristos şi Maria Magdalena au fost casatoriti şi ar fi avut urmaşi. Alţii spun că Prioratul ar fi dorit instaurarea sinarhiei, formă de guvernământ în care puterea de stat este repartizată între mai multe persoane, model teoretizat de Saint-Yves d'Alveydre", adaugă Sauciuc.
Prioratul de Sion a devenit cunoscut în întreaga lume după ce scriitorul Dan Brown a scris controversatul roman Codul lui Da Vinci. În această carte, întreaga intrigă se învârte în jurul Prioratului de Sion şi misterioasei sale conduceri, ce încearcă de secole să păstreze secretul Graalului şi numele presupuşilor urmaşi ai lui Iisus şi Mariei Magdalena.
Vlad Sauciuc

Vlad Sauciuc este preşedintele Centrului Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice (CISCE), organizaţie non-guvernamentală, care a fost înfiinţată anul trecut, în luna octombrie.
CISCE a apărut pentru că societatea românească este foarte puţin informată despre ceea ce înseamnă societăţile iniţiatice şi ştiinţele ezoterice.
"Nu este o organizaţie masonică, ci doar se ocupă de promovarea unor curente ezoterice, cum sunt, printre altele, alchimia, astrologia sau Kabbala", ne explică Vlad Sauciuc.
Vlad Sauciuc este de profesie farmacolog, dar face parte din mai multe organizaţii masonice şi martiniste.
"Conduc loja masonică din Anticul şi Primitivul Rit de Misrain şi Memphis din România, un rit masonic cu sediul în Italia şi sunt Marele Prior al Prioratului Martinist-Martinezist din România. Aceste ordine ezoterice sunt independente de centrul CISCE la care sunt preşedinte", ne motivează Vlad Sauciuc.
De anul trecut, Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice a adus în România până acum reprezentanţi ai ordinelor martiniste şi masonice din Franţa, Italia, Anglia şi îi va aduce pe 22 noiembrie la Bucureşti şi pe Lynn Picknet şi Clive Prince, autorii romanului ?Misterul Sionului?, în care enigmaticul personaj Gino Sandri este menţionat nominal.
De asemenea, CISCE îl va aduce anul viitor şi pe controversatul autor Dan Brown, cel care susţine în romanul "Codul lui Da Vinci" că Prioratul de Sion a păstrat până în zilele noastre secretul Graalului şi taina cea mai mare: cine au fost de-a lungul timpului urmaşii cuplului Iisus Hristos şi Maria Magdalena.
Foto articol: Gino Sandri, aşa cum apare prezentat în documentarul "Bloodline"
Paula Safta, Antena3.ro

×
x close