În total, șapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Astfel, publicul Festivalului se va putea bucura inclusiv de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii. Topul celor mai bune orchestre la nivel mondial a fost realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.
Royal Concergebouw Amsterdam, Filarmonica din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Viena, precum și London Symphony Orchestra, desemnate la finalul lunii aprilie de prestigioasa publicație “Gramophone” drept cele mai bune patru orchestre din lume ale momentului, vor susține concerte în cadrul ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august – 20 septembrie, București). Cu 90 de ani de tradiție jurnalistică, revista “Gramophone” este considerată un reper în lumea culturală internațională.
Topul integral realizat de “Gramophone” poate fi consultat la acest link. Filarmonica din Berlin va susține un concert extraordinar în Festivalul Enescu pe 3 septembrie, la Sala Palatului, avându-l la pupitru pe legendarul dirijor Sir Simon Rattle. Orchestra va fi prezenta la București în premieră, după 15 ani de negocieri. Royal Concertgebouw Amsterdam, “orchestra cu cel mai catifelat sunet din lume”, potrivit criticilor de specialitate, revine în Festivalul Enescu – orchestra a fost prezentă, deja, în trei ediții ale evenimentului – și, în 2015, va bucura publicul în ultimele două zile de Festival Enescu, pe 19 septembrie și pe 20 septembrie. La pupitrul orchestrei se va afla unul dintre muzicienii în plină ascnesiune internațională, dirijorul de origine letonă Andris Nelsons căruia revista BBC Music îi dedică un portret chiar în numărul curent, de iulie. London Symphony Orchestra (8 și 9 septembrie, Sala Palatului) va fi dirjată pe scena Festivalului Enescu de cunoscutul dirijor de origine română, Ion Marin. În luna iunie,
London Symphony Orchestra a salutat într-un mesaj video special publicul Festivalului Enescu. În același timp, concertul susținut de renumita Orchestră a Filarmonicii din Viena pe 16 septembrie la Sala Palatului va marca o dublă premieră. Solista concertului va fi soprana Valentina Nafornița, care a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București, “o stea a muzicii clasice internaționale”. Valentina Nafornița este membră a ansamblului legendarei Opere de Stat din Viena. Ultimele
BILETE pentru concertul susținut în cadrul Festivalulului Enescu de Orchestra Filarmonicii din Viena și Valentina Nafornița mai sunt disponibile la acest link. Pe lângă cele patru orchestre cele mai bune din lume, alte orchestre situate în Top 20 alcătuit de “Gramophone” vor mai fi prezente în ediția 2015 a Festivalului Enescu, printre acestea numărându-se Staatskapelle Dresden și San Francisco Symphony Orchestra – orchestră distinsă cu un Pulitzer Prize pentru Muzică –, care va interpreta în premieră lucrarea Voix de la Nature, de George Enescu.
Ediția 2015 a Festivalului Enescu aduce la București și în alte orașe din țară peste 2.500 de artiști străini și români de top.
Unul dintre cele mai importante evenimente culturale internaționale organizate de România, Festivalul Internațional “George Enescu” aduce în medie 20.000 de turiști străini la București și are o acoperire mediatică ce variază de la televiziuni cu renume – CNN, Euronews –, la BBC și remarcabile cotidiene străine și publicații de specialitate (The Guardian, Gramophone), la mass-media de top în plan național. Putând fi considerat un adevărat brand cultural de țară, Festivalul duce mai departe valorile în care credea George Enescu: creativitate, generozitate și implicare.
O medie de 20 de lucrări ale compozitiorului român sunt astăzi interpretate în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, în viziunea contemporană a unora dintre cele mai importante ansambluri simfonice ale lumii, având la pupitru dirijori de marcă. Este parte din identitatea Festivalului să promoveze și să valorizeze creațiile enesciene, atât în țară, cât și în plan internațional –să le readucă în repretoriului internațional.
În linia deschiderii către un public culutral cât mai numeros, Festivalul George Enescu este conectat la noile tehnologii – transmisii live internaționale, site modern și interactiv,
www.festivalenescu.ro –și are o acoperire social media care include o pagina de Facebook
https://www.facebook.com/enescu.festival, precum și conturi de
Instagram și
Pinterest. Jurnaliștii au la dispoziție o
Galerie Media cu fotografii la calitate foarte bună ale artiștilor și orchestrelor din Festival, disponibile în timp real.
Odată cu ediția 2013, Festivalul George Enescu s-a extins și în sfera spațiului public, printr-un concept unic care presupune expunerea de lucrări de artă outdoor inspirate de valorile lui George Enescu în paralel cu Festivalulul și asumă responsabilitatea generării unei schimbări în societate prin actul de creație:
Bucureștiul creativ.