În gama de portrete ale eroilor sovietici idolatrizați în toate școlile și bibliotecile sovietice,Maxim Gorki era mereu cel care avea onoarea de a fi plasat lângă Lenin. Asta deoarece Gorki afost un simbol al culturii sovietice, era considerat primul mare scriitor rus al proletariatului,prieten de-o viață al bolșevicilor și fondator al realismului socialist, doctrina artistică aregimului.
Cultul lui Maxim Gorki s-a născut chiar în perioada vieții sale, când s-au făcut și câteva filmedespre tinerețea sa. Tot atunci, principala stradă din Moscova a primit numele sau, iar orașul săunatal a fost redenumit Gorki.
A existat însă și un alt Gorki, cel din spatele mitului, pe care publicul sovietic nu avea voie să-lcunoască. În prezent, deschiderea arhivelor sovietice a scos la iveală o figură mult mai complexăși mai tragică decât cea prezentată în colecțiile cenzurate ale operelor sale. Din opera sajurnalistică, cunoscută de multă vreme în Occident, și din corespondența bogată îngropată înarhive, reiese clar că Maxim Gorki nu a fost cel mai fidel dintre bolșevici, că avea îndoieli cuprivire la revoluție și că direcția regimului după 1917 l-a împins în exil patru ani mai târziu, deunde se întoarce abia în 1928, numai pentru a deveni un prizoner al regimului stalinist pe care nuîl sprijinea.
Gorki și Lenin: artistul și revoluționarulGorki
îl cunoaște pe Lenin în 1902. Avea atunci 34 de ani și era deja cunoscut în cercurilemarxiste ale intelighenției din Petersburg. Era primul scriitor de calitate care a plecat din lumeaurbană a proletariatului, a hoților și vagabonzilor. Tocmai de aceea clasei muncitoare i-a fostfoarte ușor să se identifice cu poveștile lui Gorki, pentru că ele izvorau din viața lor zilnică șicapturau spiritul de sfidare și revoltă care caracteriza această lume.
Gorki a folosit banii primiți din scris pentru a-i finanța pe social-democrați, dar relațiile sale cuaripa bolșevică a partidului, mai ales cu liderul său, nu au fost niciodată foarte clare.
Ca în cazul altor intelectuali, angajamentul lui Gorki față de revoluție era romantic și idealist. Elvedea în revoluție lupta spiritului uman pentru libertate, frăție și progres spiritual. Avea o viziunepreponderent umanistă, care avea în centru individul, motiv pentru care Gorki n-a putut niciodatăsă accepte disciplina de fier sau dogmatismul îngust al bolșevicilor. De aceea, nu li s-a alăturat niciodată în mod oficial, iar personajele din poveștile sale luptau pentru liberttate și demnitate înfelul lor, dar nu făceau parte dintr-un proletariat organizat.
Deși Gorki îl iubea pe Lenin pentru intelectul său, pentru conducerea carismatică și șarmulpersonal, el disprețuia modul în care liderul bolșevic încerca să comprime diversitatea viețiiumane în teoriile sale abstracte. Împreună cu Bogdanov și Lunacearski, alți doi teoreticieniculturali ai social-democraților ruși, Gorki a avut o confruntare cu Lenin în 1910-1911, atuncicând cei trei se întâlneau cu muncitori la vila sa pe insula Capri, unde încercau să-i educe. Leninnu recunoștea potențialul muncitorilor ca forță culturală independentă și accentua rolul lor decadre disciplinate ale Partidului. Dar Gorki și colegii săi considerau că avansul cultural șispiritual al clasei muncitoare trebuie să devină forța directoare a revoluției. Pentru ei, marxismulera o formă de religie, cu umanitatea în loc de Ființă Supremă și colectivismul în locul SfântuluiDuh, temă dezvoltată ulterior de Gorki înConfesiune, roman în care eroul, Matei, îl descoperă peDumnezeu prin camaraderie.
Continuarea pe historia.ro http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/ce-credea-maxim-gorki-adevarata-fa-revolu-iei-ruse
