Antena 3 CNN Actualitate Cultură Campanie BRAT pentru sprijinirea publicaţiile auditate: Transparenţa performanţelor, un concept declarativ

Campanie BRAT pentru sprijinirea publicaţiile auditate: Transparenţa performanţelor, un concept declarativ

3 minute de citit Publicat la 16:42 02 Mar 2009 Modificat la 16:42 02 Mar 2009
Campanie BRAT pentru sprijinirea publicaţiile auditate: Transparenţa performanţelor, un concept declarativ
În încercarea de a dezgheţa piaţa de publicitate, dar şi de a-şi promova propria asociaţie, Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) a demarat luni o campanie menită a atrage atenţia asupra faptului că actualele campanii de publicitare ar trebui să se desfăşoare doar în cadrul publicaţiilor şi site-urilor auditate. Campania BRAT-ului românesc a fost concepută după modelul organismului similar din Ungaria, membrii Biroului susţinând că există toate premizele pentru ca banii din publicitate să se îndreptate preponderent spre membrii BRAT. Această campanie se bazează pe sprijinul membrilor BRAT, neexistând alocat un buget pentru promovarea acestei iniţiative. Potrivit iniţiatorilor, acţiunea are drept motivaţie un aspect esenţial: transparenţa şi corectitudinea cifrelor BRAT.
"Condiţia esenţială pentru o investiţie eficientă în publicitate o constituie utilizarea publicaţiilor şi siteurilor ce îşi dovedesc în mod transparent performanţele." (Arina Ureche, director executiv BRAT)
În deschiderea conferinţei de presă care anunţa evenimentul, Arina Ureche, director executiv BRAT, a susţinut că transparenţa este o condiţii cheie a acestui organism. Declaraţia de mai sus are în vedere atât transparenţa cifrelor oferite de BRAT, cât şi cele oferite de SATI, organism care se ocupă cu măsurarea traficului pe internet. Totuşi, cel puţin în ceea ce priveşte cifrele şi metodologia SATI, transparenţa nu se regăseşte. Chiar luna trecută au apărut mai multe suspiciuni privind modul în care unele site-uri realizează un trafic mare pe baza unor metode care contravin unei pieţe normale. Este vorba de accentul pus pe conţinutul provenit prin spam, şi nu prin relevanţa conţinutului. La momentul respectiv, site-urile suspectate de aceste metode, printre care şi site-ul realitatea.net, au negat acest lucru dar au refuzat să prezinte statistici elocvente în acest sens. Mai multe instituţii, printre care şi Antena3.ro, au solicitat SATI şi realitatea.net publicarea transparentă a reffererilor, pentru a înlătura orice dubiu cu privire la metodele folosite. Acest lucru, deşi reprezintă o chestiune care ţine de transparenţa SATI, nu s-a întâmplat.
Arina Ureche îşi motivează decizia prin faptul că transparenţa reffererilor nu a fost dorită de majoritatea membrilor. "Noi nu sprijinim pe cineva anume, dar membrii SATI au decis că lista refererilor reprezintă o informaţie privată şi nu publică. În schimb, orice site, dacă doreşte, poate face public reffererii, SATI urmând să confirme sau să infirme dacă cifrele sunt corecte." Nici unul dintre site-urile vizate de suspiciunile de spam nu şi-a publicat reffererii, transparenţa nefiind probată în acest caz.
Cantitate vs. Calitate
Pentru ca actuala campanie de informare iniţiată de BRAT să aibă succes ar trebui să se facă o diferenţiere clară între măsurătorile calitative şi cele cantitative. Ori, în acest moment, BRAT şi SATI nu oferă decât măsurători cantitative. Practic, cei de aici nu le oferă publicitarilor decât garanţia unor cifre cât mai exacte privind tirajul ziarelor şi traficul site-urilor, fără a se implica în modalitatea de obţinere a acestor cifre. Acest lucru este motivat de Arina Ureche, directorul executiv BRAT, prin faptul că nu a existat o solicitare în acest sens din partea membrilor. Totuşi, pentru ca o campanie publicitară să aibă succes, criteriul calitativ este esenţial. În plus, BRAT este o prezenţă mai mult decât discretă, în condiţiile în care de cifrele sale ar trebui să depindă clasamentele obiective privind tirajul şi traficul. În ultimul diferend dintre publicaţiile Adevărul şi Jurnalul Naţional privind o campanie publictară în care se făceau afirmaţii ce prezentau publicului un clasament diferit al publicaţiilor de calitate a fost nevoie de intervenţia CNA pentru a opri spotul difuzat de publicaţia Adevărul. BRAT nu a intervenit pentru a clarifica lucrurile, aşa cum ar fi fost normal.
Având în vedere aceste lucruri, Antena3.ro, consideră că ar trebui să existe o transparenţă totală a măsurătorilor şi, de asemenea, ar trebui să se pună un accent mai mare pe criteriul calitativ. Potrivit lui Romulus Coman, director de marketing Antena 3, "decizia de a ne măsura audienţa şi în SATI a fost luată tocmai pentru a oferi o transparenţă maximă clienţilor noştri şi nu pentru că am avea încredere în instrumentele de măsurare a traficului folosite de SATI, mai mult decât în celelalte instrumente existente." În acest moment, în online, dincolo de SATI şi Trafic.ro, orice site are posiblitatea să-şi măsoare audienţa prin intermediul Google Analytics, un instrument pus la dispoziţie în mod gratuit de Google. Aşa că orice client interesat de publicitatea online poate solita datele oferite de Google Analytics, care au avantajul că sunt mult mai bine structurate şi mult mai complexe decât cele oferite de SATI şi Trafic.ro.
Antena3.ro

×
x close