Strange Fruit a avut, în ultimii şase ani, spectacole în peste 30 de ţări şi a participat la peste 170 de festivaluri internationale. Spectacolul "The Field" / "Câmpul" al trupei, a fost una dintre cele mai originale propuneri la festivalurile de teatru de stradă din lume. Opt personaje se leagănă în aer, pe nişte bare elastice de 4,5 m înălţime, deasupra capetelor spectatorilor, într-un balet îndrăzneţ între cer şi pământ.
Bucureştenii vor putea vedea trupa australiană pe 14 şi 15 iulie, de la ora 19:00.
ICR va mai aduce în Parcul Tineretului alte trei trupe din străinătate, cu montări complexe din punct de vedere tehnic, dar şi concptual. Astfel, Teatro KA, din Portugalia va evolua pe spectaculoasele picioroange care l-au consacrat, Iltopie din Franţa va face un montaj oniric pe suprafaţa apei, în timp ce Tuig din Olanda propune salturi mortale de la înălţimi de 14 metri.
Organizatorii au decis ca, în caz de ploaie, să decaleze spectacolele cu o zi.
Reprezentaţie Strange Fruit în aer liber
Strange Fruit în spectacol
Antena3.ro