Antena 3 CNN Actualitate Cultură Bucătăria franceză a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO

Bucătăria franceză a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO

<1 minut de citit Publicat la 15:34 17 Noi 2010 Modificat la 15:34 17 Noi 2010
Bucătăria franceză a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO
Foto: france24.com
Bucătăria franceză, recunoscută la nivel mondial pentru eleganţa şi preparate sale fine, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Este pentru prima oară când obiceiurile culinare ale unei naţiuni sunt considerate un bun al patrimoniului mondial, informează Le Nouvel Observateur.

Decizia a fost luată la începutul acestei săptămâni, de către experţii UNESCO reuniţi în capitala keniană, Nairobi. Reprezentanţii UNESCO consideră că „bucătăria franceză îndeplineşte absolut toate criteriile pentru înscrierea sa în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii”.

Ambasadorul UNESCO Catherine Colonna a apreciat decizia comitetului, explicând că includerea bucătăriei franceze în patrimoniul mondial contribuie la „diversitatea culturală”. „Francezii adoră întregul ritual pe care îl presupune pregătirea şi degustarea mâncării şi a băuturilor. Este o adevărată tradiţie, chiar una foarte activă”.

În bucătăria franceză, prepararea alimentelor este ridicată la nivel de ritual, fiind la fel de importantă precum mâncarea. Alimentele se pregătesc în special cu unt, tehnica inăbușirii fiind de asemenea foarte apreciată. Carnea şi sosurile se prepară uneori cu vin, băutură nelipsită de la masa francezilor.

Printre cele mai cunoscute şi apreciate preparate din bucătăria franceză se numără escalopul, sufleurile, maioneza, savarina, tartele, dar şi şarlotele.

×
Etichete: Franta UNESCO
x close