A cântat cu fanii lui, s-a fotografiat cu ei şi i-a facut să danseze, fără niciun instrument pe scenă. Bobby McFerrin le-a demonstrat tuturor că un concert adevărat se poate face şi doar cu vocea. Singurul moment în care a fost acompaniat de instrumente a fost cel în care lautarii români au urcat şi ei pe scenă.
Momentul pe care toţi fanii săi l-au aşteptat sâmbătă seară cu sufletul la gură a fost cel în care trei lăutari români au cântat împreună cu Bobby McFerrin melodia care l-a făcut celebru, "Don't worry, be happy".
Tot spectacolul artistului a fost plin de improvizaţii. Când a văzut că românii se descurcă atât de bine la dans, Bobby McFerrin a vrut să afle şi cât de bine cântă.
Apoi, artistul a făcut pe scenă şi un cor cu ajutorul spectatorilor.
După ce şi-a terminat concertul, Bobby s-a întors pe scenă atunci când spectatorii au început să aplaude. A cerut să fie aprinse luminile din sală şi a răspuns la întrebările fanilor săi.
Observator