Descoperire surprinzătoare. BBC avea pregătit încă din anii '70 un mesaj care urma să fie difuzat în cazul unui atac nuclear. Despre existenţa lui s-a aflat abia acum, după desecretizarea unor documente din Arhiva Naţională britanică. Mesajul a fost conceput special pentru radio şi televiziune, iar la realizarea lui au participat mai multe ministere.
Ţara a fost atacată cu arme nucleare. ?Nu aveţi nimic de câştigat dacă încercaţi să plecaţi. Ieşind din casele voastre, v-aţi putea expune unui pericol mult mai mare. Dacă veţi pleca, nu veţi avea hrană, apă, adăpost sau protecţie.? Aşa începe mesajul de avertizare în caz de atac nuclear, înregistrat de radioteleviziunea britanică BBC în anii '70. Oamenii erau sfătuiţi să stingă focul, să întrerupă gazele sau alte surse de energie şi să raţionalizeze mâncarea şi apa.
Ideea a fost pusă în practică de guvernul de atunci al Regatului Unit în colaboare cu televiziunea britanică. Textul anunţului a fost discutat în detaliu, cuvânt cu cuvânt, timp de doi ani, până să fie aprobat şi pus în practică de BBC, o televiziune cu reguli extrem de stricte.
Antena 3