Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” aniversează 79 de ani de existenţă în data de 17 mai 2015. Cu această ocazie, vor avea loc o serie de activităţi în perioada 15 -18 mai, menite să cinstească acest moment important din istoria muzeului.
Vineri, 15 mai - Deschiderea oficială a evenimentului
Program variat ce cuprinde: colocviul Artă sacră – Restaurare, expoziţia etnografică Feminitate şi împodobire ce valorifică patrimoniul muzeului, spectacol folcloric, târg al meşterilor populari, lansare de carte.
Vineri 15 mai – Duminică 17 mai – Festivalul Culturii ThailandezeEveniment organizat în colaborare cu Ambasada Regatului Thailandei în România cu scopul de a face cunoscută poporului român cultura thailandeză prin spectacol de muzică şi dans specific, ateliere meşteşugăreşti, gastronomie tradiţională, expoziţie de fotografie turistică
Sâmbătă, 16 mai
Ritmuri de cântec şi joc în tonurile Fanfarei Militare a Jandarmeriei Române, recitaluri muzicale susţinute de grupurile folclorice Gorjeanca – Tg. Jiu şi Doruri muscelene - Mihăeşti, Argeş, medalion creator popular - Alexandru Ilinca, opincar – Rm. Vâlcea
După amiaza Muzeului Satului* Proiect dedicat Noapţii Muzeelor
În recital renumiţii intrepreţi de muzică populară Ştefania Rareş, Ionela Prodan, Viorica Flintaşu, Aneta Stan, Dumitru Zamfira, Ionuţ Dolănescu şi ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani, Vrancea, ateliere de creaţie – icoane pe sticlă, ţedut, opincărie, momente de cultură aromână ilustrate prin lansări de carte şi expoziţie de fotografie.
* 15.00 – 18.30 Acces gratuit pentru public în cadrul programului european Noaptea muzeelor
Duminică, 17 mai –– Aniversarea Muzeului Satului – 79 de ani de la înfiinţare
Program dedicat ctitorilor Muzeului Satului (onoruri militare, muzică corală şi de taraf, demonstraţii ale meşterilor populari, muzică şi dans, etnii în dialog: greci, aromâni şi ruşi lipoveni, teatru).
Luni, 18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor
Program adaptat conform tematicii propusă de ICOM pentru sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muzeelor. Anul 2015 aduce a 38-a ediţie a acestei „sărbători” (1977) pentru a înştiinţa opinia publică cu privire la rolul muzeelor în dezvoltarea societăţii.
Vezi AICI programul complet Tema celei de a 38 - a ediţii este: Muzee pentru o societate durabilă.
Întâlniri cu meşteri populari, ateliere de creaţie, ghidaje tematice – contribuţii la prezentarea şi valorificarea patrimoniului cultural material şi imaterial.