Alexandru Tomescu a susţinut sâmbătă seara primul său recital public pe vioara Stradivarius Elder-Voicu. Concertul a cuprins, printre altele, lucrări de Mozart şi Beethoven. Violonistul a intrat în posesia viorii Stradivarius în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii. Înainte de a urca pe scenă, Alexandru Tomescu s-a declarat extrem de încântat de faptul că are ocazia să folosească un astfel de instrument. Vioara Stradivarius a stârnit interesul melomanilor, care au venit în număr mare la concert.
Vioara Stradivarius Elder-Voicu este una din puţinele viori Stradivarius din lume aflate încă în stare de funcţionare. Achiziţionată de statul român pentru Ion Voicu în anul 1956, vioara valorează 1,2 milioane de dolari.
Antena 3