Antena 3 CNN Actualitate Cultură Al Gore premiat la Gala Premiilor Emmy

Al Gore premiat la Gala Premiilor Emmy

<1 minut de citit Publicat la 18:39 17 Sep 2007 Modificat la 18:39 17 Sep 2007
Al Gore premiat la Gala Premiilor Emmy
Cele mai importante distincţii pentru industria TV din Statele Unite, premiile Emmy, au fost decernate la Los Angeles. Nominalizat la 15 categorii, „Clanul Soprano” a fost desemnat cel mai bun serial. Producţia a mai obţinut şi trofeele pentru cel mai bun scenariu şi cel mai bun regizor. Printre premianţi se află şi fostul vicepreşedinte american, Al Gore.

Serialul a rulat pe micile ecrane timp de opt ani, iar ultimul episod a fost urmărit de câteva milioane de spectatori dornici să afle destinul „naşului” Tony Soprano. Cel mai bun actor într-un serial de dramă a nominalizat James Spader pentru rolul din „Boston Legal”, iar premiul pentru ea mai bună actriţă într-o dramă l-a obţinut Sally Field, din serialul „Brothers & Sisters”.

La categoria comedie, trofeul l-a obţinut „30 Rock”, cu Alec Baldwin în rolul principal. Printre premianţi s-a aflat şi fostul vicepreşedinte american, Al Gore, care a obţinut o distincţie pentru televiziunea sa interactivă Current TV, orientată către tineret.

Antena 3

×
x close