Antena 3 CNN Actualitate Cultură Actrița Olga Tudorache, în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias

Actrița Olga Tudorache, în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias

1 minut de citit Publicat la 16:50 12 Oct 2017 Modificat la 16:50 12 Oct 2017
o_1bs8dfber1lnr39ht98765fn48.jpg

Marea actriță Olga Tudorache a fost internată la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență Elias. Actrița era internată de patru zile în spital, în altă secție, după ce i se făcuse rău acasă. Olga Tudorache a împlinit recent 88 de ani.

”Doamna Olga Tudorache a fost internată în Spitalul Universitar de Urgență Elias în data de 09 octombrie 2017, pentru evaluarea stării de sănătate, deteriorată progresiv în ultima perioadă. Evaluarea inițială s-a făcut cu supravegherea permanentă a parametrilor vitali. În cursul dimineții zilei de 12 octombire, starea generală s-a agravat în concordanță cu evoluția imprevizibilă a bolii. Din aceste motive, doamna Olga Tudorache a fost internată începând din această dimineață în secția de terapie intensivă a Spitalului Universitar de Urgență Elias, pentru supraveghere continuă și continuarea tratamentului adecvat”, au anunțat reprezentanții spitalului, într-un comunicat de presă.

Olga Tudorache s-a născut în 1929, la Oituz, în județul Bacău. În septembrie 1951 a fost angajată la Teatrul Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul Nottara. La noul teatru, Teatrul Mic, a rămas angajată până în 1978. Din anul universitar 1976 a fost conferențiar universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, la catedra de actorie, iar din 1978 cu funcția de bază aici. Din 1990 a devenit profesor universitar. A avut șase promoții de actori, până la pensionare (1997).

×
x close