Actorul Eusebiu Ştefănescu a murit. Avea 70 de ani şi în ultima perioadă a ajuns de trei ori pe masa de operaţie, pentru că era bolnav de cancer.
Totul a inceput în vara anului trecut, când marele artist s-a internat la Spitalul Militar, iar după analize amănunţite medicii au dat verdictul şi l-au anunţat că suferă de o formă de cancer la cap.
Prima intervenţie chirurgicală a avut loc în vara anului trecut şi, la momentul respectiv, se presupunea că problema a fost rezolvată.
Din păcate, în luna ianuarie a acestui an artistul a suferit încă o operaţie la fel de delicată, urmată de o alta, la începutul acestei luni. Cancerul însă a reapărut şi, în ciuda eforturilor medicilor, Eusebiu Ştefănescu a decedat.
Eusebiu Ştefănescu s-a născut la Ploieşti, în 1944. A fost actor al Teatrului din Ploieşti timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional din Capitală. A jucat în filme celebre, precum "Colierul de turcoaze", "Ringul", "Figuranţii", "Liceenii Rock'n'Roll" şi şi-a împrumutat vocea în multe filme de animaţie.