Americanii deplâng dispariţia unei legende a muzicii de jazz, Eartha Kitt, în vârstă de 81 de ani, răpusă de cancer. Într-o carieră prodigioasă, ea a cucerit două premii Emmy şi a fost nominalizată, de asemenea, la premiile Tony şi Grammy, fapt cu care puţini artişti se pot mândri.
Eartha Kitt a devenit celebră cu rolul lui Catwoman, "femeia-pisică" dintr-un serial televizat din anii 60, de care americanii îşi mai amintesc şi acum. Pusă pe lista neagră deoarece denunţase războiul din Vietnam, ea a cântat, câţiva ani, mai mult peste hotare. A revenit, însă, triumfal, pe Broadway în 1974 şi şi-a continuat, cu acelaşi farmec, cariera până în ultimii ani de viaţă.
Vedeta jazz a fost diagnosticată cu cancer de colon în urmă cu doi ani, de atunci încercând mai multe tratamente care au reuşit doar să-i amelioreze starea.
Antena3