Apreciate mai mult în afara graniţelor ţării, lucrările lui Camilian Demetrescu au ajuns chiar şi în Vatican, după ce zece tapiserii ale artistului au fost alese pentru a decora o parte din Cetatea Sfântă.
Dispariţia românului a ţinut prima pagină a ziarelor din Peninsulă, fiind considerată o mare pierdere pentru lumea artistică şi cea a culturii. Primarul Romei şi-a exprimat şi el condoleanţele familiei lui Demetrescu.