La aproape patru ani de la moartea maestrului Ion Lucian, soția acestuia, actrița Paula Sorescu Lucian a murit, a anunțat fiul acesteia pe pagina de Facebook, precum și Teatrul Excelsior. Avea 69 de ani.
Născută pe 22 iunie 1947, Paula Sorescu Lucian a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1969, la clasa profesorilor G.D. Loghin, Dem. Rădulescu şi Adriana Piteşteanu. Repartizată la Teatrul ”Barbu Delavrancea”, devenit ulterior ”Ion Vasilescu”.
În 1972 a fost angajată la Teatrul ”Ion Creangă” unde a jucat în numeroase spectacole , iar în perioada 2004-2012 Paula Sorescu Lucian s-a aflat în aproape toate spectacolele Teatrului Excelsior, viața ei fiind practic identificată cu Teatrul Excelsior.
#Draga noastră colegă și prietenă, actrița Paula Sorescu-Lucian ne-a părăsit. Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei.
Posted by Teatrul Excelsior Bucuresti on 17 Martie 2016