Cuba va desfiinţa sistemul său de salarii egale pentru toată
lumea permiţând muncitorilor şi managerilor să câştige
bonusuri de performanţă, conform unui oficial al ţării citat de
BBC. Carlos Mateu, adjunctul ministrului Muncii, a declarat că
sistemul actual (care a fost implementat la revoluţia comunistă din
1959), nu mai este "convenabil".
Acesta a declarat că
diferenţierea salarială ar trebui să îmbunătăţească
producţia şi serviciile. Preşedintele Raul Castro a introdus o
serie de reforme, după ce, în februarie, a preluat frâiele
puterii de la fratele său, Fidel.
Mateu a declarat în ziarul
comunist Ganma că muncitorii vor primi un bonus minim de 5 la sută
dacă reuşesc să îşi îndeplinească obiectivele
impuse. Managerii ar putea câştiga
un bonus de 30 de procente dacă echipele aflate în subordinea
lor au o productivitate crescută.
Oficialul din cadrul ministerului
Muncii cubanez, a subliniat faptul că sistemul folosit în
prezent pentru salarizare îi împiedică pe salariaţi să
exceleze în muncă din cauză că toţi câştigă la fel,
indiferent de performanţele obţinute.
"Nu este bine să îi
oferim unui muncitor mai puţin decât merită, este de asemenea
rău să-i dăm aceeaşi bani dacă nu-i merită", se arată în
articolul din ziarul cubanez.
Antena3.ro