Oameni din trei sate din Vaslui nu mai au acces la alimente după de drumul a fost acoperit de apă. În unele locul aceasta ajunge şi la un metru. Pompierii au fost în zonă, dar au spus că nu au ce să facă până nu se retrag apele. Prefectul județului Vaslui a declarat luni la Antena 3 CNN, unde a fost solicitat să comenteze imagini din dronă cu inundațiile, el a spus că "nu sunt drumuri blocate", că a existat "o mică problemă cu un lac de acumulare care a revărsat puțin".
"Nu avem drumuri blocate la această oră, am încheiat ședința Comitetului pentru Situații de Urgență", a declarat Daniel Onofrei, prefectul de Vaslui.
Întrebat despre imaginile care se văd din dronă cu dumurile inundate, prefectul a răspuns: "Asta spun colegii dvs. Eu vin acum o oră, am trecut pe acolo, e totul bine, nu am de ce exagera. Dvs spuneți ceva și eu spun altceva. M-ați sunat să îmi cereți un punct de vedere".
"A existat o mică problemă, e un lac de acumulare care a revărsat puțin, la un moment când încă existau precipitații. De la 4 nu mai sunt, soluția era să pregătim saci cu nisip, să așteptăm ca apa să se retragă natural, nu avem altfel de posibilități. La Mușata nu mai avem niciun drum blocat.
Acum un sfert de oră am cerut avizarea declarării stării de alertă. Avem afectate 18 comune si un oraș.
Se lucrează la îndepărtarea apei din gospodării, avem pregătite două tabere pentru sinistrați, la Huși și la Bârlad, avem toată tehnica și resursa umană ca să asigurăm intervenții oricând și oriunde.
Am fost anunțați că e posibil să vină noi precipitații, ca măsură suplimentară am stabilit o mică conferință cu toți primarii din acea zonă, urmând să am informații la fiecare moment din toate zonele.", a declarat prefectul.