Românii
din peste 100 de oraşe din ţară pot scăpa de vechiturile din casă
în mai puţin de o săptămână. Pe data de 3 noiembrie,
cine vrea să îşi arunce televizorul, frigiderul sau
aspiratorul vechi o poate face foarte uşor. Deşeurile vor fi scoase
în faţa casei, de unde societăţile de salubrizare le vor
transporta la centrele de colectare. Este un prim pas dintr-o
campanie a Ministerului Mediului, care vrea ca prima sâmbătă
a fiecărei luni să fie dedicată colectării de deşeuri.
Totuşi,
o acţiune de asemenea amploare la nivel naţional va avea, cel mai
probabil, surprizele ei. Pentru că se tem că vor fi mulţi
afacerişti de ocazie care vor vrea să ia electricele şi
electrocasnicele, Ministerul Mediului a cerut ajutorul Poliţiei
Comunitare. „Am
cerut poliţiştilor vigilenţă. Când vor vedea o căruţă
care vrea să ridice aceste deşeuri, să o oprească şi să aplice
sancţiuni”, a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului.
Antena 3