Informaţia a fost prezentată duminică, la emisiunea Secvenţial, de la Antena 3.
Astfel, un profesor care câştiga până acum aproape 1.200 de lei brut va primi un plus de aproape 800 de lei, în timp ce învăţătorii cu studii medii şi cu o vechime de până la 10 ani vor avea şi ei un salariu majorat de aproape 2.200 de lei.

De asemenea, şi în învăţământul superior salariile cresc destul de consistent.
Analiştii sunt de părere însă că majorările sunt prea mari în comparaţie cu bugetul ţării, astfel că există riscuri economice.
"Mi se par decente, dar mi se pare o nebunie. Trebuie să dai jumătate din medici afară şi jumătate din profesori, pentru că trebuie o sursă de venit.(...) Par fanteziste cifrele", a comentat analistul economic Radu Soviani, duminică, la emsiunea Secvenţial, de la Antena 3.