Antena 3 CNN Actualitate CTP: Atitudinea lui Victor Ponta este una raţională. Nu se poate face abstracţie de Traian Băsescu decât încălcând legile statului

CTP: Atitudinea lui Victor Ponta este una raţională. Nu se poate face abstracţie de Traian Băsescu decât încălcând legile statului

1 minut de citit Publicat la 20:54 29 Mar 2013 Modificat la 20:54 29 Mar 2013
CTP: Atitudinea lui Victor Ponta este una raţională. Nu se poate face abstracţie de Traian Băsescu decât încălcând legile statului
Sursa foto: Foto captura Antena 3

"Atitudinea lui Victor Ponta este una raţională, exprimată cu un realism politic care conţine şi o doză de cinism", a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu, în ediţia de vineri seară a emisiunii "Subiectiv", cu privire la declaraţia premierului referitoare la relaţia sa cu Traian Băsescu.

 "Eu sunt la fel de "anti-Băsescu" şi la fel de împotriva regimului, doar că fiind în poziţia de prim-ministru am responsabilităţi în plus decât să fiu "anti-Băsescu",  a declarat premierul Victor Ponta, vineri, în emisiunea "La ordinea zilei" de la Antena 3.

CTP, despre numirea lui Kovesi la DNA: Nu va avea consecinţe dramatice. Nu mai suntem în regimul lui Băsescu

"Traian Băsescu are atâta putere câtă i-o dă funcţia de preşedinte al României. Prerogativele funcţiei prezidenţiale nu i le poate lua nimeni lui Băsescu. Este o stare de fapt. Nu se poate năvăli cu cei 70%  din Parlament asupra lui Băsescu pentru a accepta anumiţi procurori", a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la Antena 3.

"Ponta a explicat destul de limpede că nu se poate face abstracţie de Traian Băsescu decât încălcând nişte legi ale statului. Soluţia negociată este singura soluţie posibilă", a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Citeşte şi:

CTP: Românii au devenit sensibili după ce Băsescu a tăiat banii, nu pentru că au înţeles că e un om de foarte joasă calitate umană

AICI înregistrarea integrală a emisiunii "Subiectiv" de la Antena 3

×
Etichete: Subiectiv Subiectiv ctp
TOP articole
x close