Consiliul Superior al Magistraturii va verifica modul în care a fost repartizat dosarul lui Gigi Becali, la Tribunalul Bucureşti. Este vorba despre şedinţa de judecată în urma căreia, cu două voturi din trei, s-a hotărât punerea în libertate a acuzatului.
Prima replică a venit deja din partea Tribunalului, care susţine că dosarul a fost repartizat aleatoriu şi a ajuns la completul care asigura permanenţa în 17 aprilie. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului a declarat că această metodă a fost aplicată deoarece recursul la eliberarea condiţionată trebuie judecat în 48 de ore, indiferent dacă sunt zile lucrătoare sau nelucrătoare.
Astăzi, procurorul general Laura Codruţa Kovesi a afirmat că dacă există suspiciuni cu privire la eliberarea lui Gigi Becali din arest, doar procurorul de caz poate să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii
"Această sesizare ar trebui să provină de la procurorul de caz sau de la procurorii care se ocupă de acest caz, în situaţia în care au indicii de încălcare a Codului deontologic şi a legilor de organizare judiciară. Nu pot să fac eu o astfel de sesizare, să mă substitui eu procurorului de caz", a declarat Kovesi jurnaliştilor, după şedinţa CSM.
Organizaţia "Forţa Civică" a sesizat CSM după arestarea din 3 aprilie a lui Becali, reclamând nelegalităţile în încarcerarea finanţatorului echipei Steaua. Becali a fost eliberat vineri, 17 aprilie.
Antena3.ro