Antena 3 CNN Actualitate CSM: Traian Băsescu a afectat independența justiției! Cu ce i-a supărat fostul președinte pe magistrați

CSM: Traian Băsescu a afectat independența justiției! Cu ce i-a supărat fostul președinte pe magistrați

1 minut de citit Publicat la 14:17 16 Dec 2016 Modificat la 14:17 16 Dec 2016
o_1b43p07d9121cpri1pbs1n861tr18.jpg
Foto: Traian Basescu/ Facebook

Acuzaţiile lansate de preşedintele PMP, Traian Băsescu, la adresa unor procurori, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune România TV, au adus atingere independenţei şi integrităţii magistraţilor, cu consecinţa subminării credibilităţii justiţiei, a apreciat plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

"Plenul (...) a apreciat că afirmaţiile domnului Traian Băsescu, lansate în spaţiul public în cadrul emisiunii 'Ultima oră', difuzată de postul de televiziune România TV în data de 6 decembrie 2016, preluate de o parte a mass media, au adus atingere independenţei şi integrităţii magistraţilor, cu consecinţa subminării credibilităţii justiţiei ca sistem", se precizează într-un comunicat al CSM transmis Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, CSM a hotărât în acest caz sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, în baza protocolului încheiat cu această instituţie în anul 2011.

Verificările efectuate de Inspecţia Judiciară, la solicitarea preşedintelui CSM, au vizat afirmaţiile lui Băsescu referitoare la activitatea procurorilor şi a sistemului judiciar, lansate în spaţiul public prin intervenţia telefonică din emisiunea "Ultima oră" difuzată de postul de televiziune România TV şi preluate ulterior în cadrul de B1 TV, Evenimentul zilei şi de publicaţiile on-line www.luju.ro şi www.nasul.tv.

"În contextul derulării unor proceduri judiciare în legătură cu achiziţionarea unor terenuri de către una dintre fiicele sale, fostul preşedinte a lansat grave acuzaţii privind independenţa şi imparţialitatea procurorilor, acreditând ideea că aceştia sunt coordonaţi de forţe din afara ţării, protejând interesele acestora în schimbul unor decoraţii şi aprecieri, acţionând în sensul distrugerii valorilor româneşti. Inspectorii judiciari au constatat că afirmaţiile lansate în spaţiul public de fostul preşedinte, persoană publică ce se bucură în continuare de o anumită notorietate, reprezintă o deformare a realităţilor de fapt", se menţionează în comunicat.

Plenul CSM a apreciat că afirmaţiile respective sunt de natură să producă un impact negativ asupra credibilităţii sistemului judiciar, cu consecinţa afectării independenţei şi imparţialităţii magistraţilor.

×
Etichete: CSM
x close