Antena 3 CNN Actualitate CSM: Declaraţiile lui Traian Băsescu au afectat independenţa justiţiei

CSM: Declaraţiile lui Traian Băsescu au afectat independenţa justiţiei

1 minut de citit Publicat la 15:12 26 Mai 2015 Modificat la 15:12 26 Mai 2015
justitie.jpg
Foto: Agerpres
UPDATE - Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit, marţi, că fostul preşedinte Traian Băsescu a adus atingere sistemului judiciar în ansamblul său prin afirmaţia conform căreia "Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură" oricărei persoane vorbeşte despre actul de justiţie.

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiile domnului Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, susţinute în cadrul intervenţiei telefonice din data de 29 aprilie 2015 pe postul de televiziune B1 TV, referitoare la activitatea Inspecţiei Judiciare şi a Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi la activităţi judiciare desfăşurate de judecători şi procurori, preluate de mass media, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său", arată CSM, într-un comunicat de presă.

În raportul CSM se mai arată că afirmaţiile fostului preşedinte al ţării, prin care s-a promovat ideea că activitatea Inspecţiei Judiciare şi a CSM se desfăşoară cu părtinire în ceea ce priveşte apărarea independenţei sistemului judiciar, în sensul că susţine un sistem judiciar corupt, iar activitatea magistraţilor judecători şi procurori nu şi-a atins scopul prevăzut de lege, inducând-se ideea că aceasta a fost deficitară, în sensul existenţei unei justişii discreţionare, "subminează autoritatea judecătorească şi aduce atingere independenţei sistemului judiciar".

"Afirmaţiile au fost emise în spaţiul public în contextul în care, în data de 29 aprilie 2015, ca urmare a unor alte afirmaţii ale fostului Preşedinte al României, Plenul Consiliului a constatat că a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar", conform raportului menţionat.

În cadrul verificărilor s-a subliniat că impactul declaraţiilor lui Traian Băsescu asupra opiniei publice este unul puternic, prin prisma funcţiei deţinute anterior, cea de preşedinte al României, a calităţii sale de formator de opinie, precum şi a modalităţii de exprimare.

Astfel, plenul consiliului a stabilit că declaraţiile lui Băsescu "au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare, aducând atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său".

---------------------------------------------------------------------------------------

Atacurile lui Traian Băsescu la adresa jusitiţiei ajung astăzi pe masa CSM.

Consiliul Superior al Magistraturii dezbate astăzi raportul Inspecţiei Judiciare referitor la declaraţiie calomnioase făcute fostului preşedinte despre sistemul judiciar.

Băsescu a spus că inspecţia judiciară şi CSM au devenit o măciucă ce loveşte în cei care critică sistemul de justiţie. Totodată, i-a acuzat pe magistraţi de corupţie şi a vorbit despre "guantanamizarea" României.

×
x close