Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil, marţi, proiectul ordonanţei de urgenţă privind procedura de selecţie a procurorului european din partea României.
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru aplicarea de către România a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), cu observaţiile însuşite în Comisia nr.1 din şedinţa de la data de 18.02.2019 (majoritate: 17 voturi 'Da', un vot 'Nu')", se arată minutei deciziei.
În ceea ce priveşte articolul 1 alineatul 3 din proiectul de ordonanţă cu privire la persoanele care pot candida pentru funcţia de procuror european, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit următoarea observaţie: "Această funcţie ar putea fi ocupată şi de către un judecător, context în care trebuie prevăzute condiţiile de vechime şi grad şi cu referire la judecători".
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a explicat, duminică, că prin ordonanţa de urgenţă se poate crea baza juridică pentru selectarea a trei candidaţi dintre care va fi ales procurorul european din partea României