DNA a anunţat luni că Alina Bica a fost trimisă în judecată, alături de alte persoane, în dosarul privind acordarea de despăgubiri supraevaluate omului de afaceri Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală.
Alina Bica, aflată în stare de arest preventiv, este acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă săvârşită ca secretar de stat şi reprezentanta Ministerului Justiţiei (MJ) în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
"În 15 martie 2011, inculpaţii Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan şi Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu (...), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care, valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian si alte persoane", se arăta în comunicatul de luni al DNA.
În 24 noiembrie, Secţia pentru procurori a mai decis suspendarea Alinei Bica din funcţia de procuror şi încetarea activităţii la DIICOT, după ce aceasta a fost arestată preventiv.