Consiliul Superior al Magistraturii
i-ar putea desemna joi pe cei cinci judecători care ar urma să facă
parte din Comisia specială de la Cotroceni, cea care recomandă sau
nu preşedintelui, la cererea procurorilor, urmărirea penală a unui
ministru, actual sau fost. Membrii CSM îi vor audia pe cei 14
candidaţi proveniţi de la judecătorii, tribunale şi curţi de
apel.
Propunerile au fost înaintate de către Curţile de apel,
iar persoanele propuse au funcţia de judecător definitiv, judecă
dosare penale şi au primit calificativul ?foarte bine".
Propunerile CSM vor fi înaintate preşedintelui României.
Antena 3