CSM a dat aviz negativ cu privire la solicitarea lui Tudorel Toader de revocare a Laurei Codruța Kovesi.
"Dat fiind interesul public manifestat pe solicitarea ministrului Justiției cu privire la revocarea doamnei procuror-șef, Laura Codruța Kovesi, din funcția de procuror-șef al DNA, în ședința secției pentru procurori de astăzi, 27 februarie 2018, secția pentru procurori a decis respingerea solicitării ministrului Justiției cu privire la posibilitatea revocării procurorului-șef, prin urmare avizul este unul negativ. În perioada imediat următoare, hotărârea va fi motivată, va fi pusă și transmisă decidenților în vederea luării măsurilor legale", a declarat vicepreședintele CSM.
În urma ședinței, Laura Codruța Kovesi a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la decizia luată de CSM. "Tot ce am avut de zis, am zis sus. Voi face public raportul pe care l-am predat. Mulțumesc", a spus Kovesi.