Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, marţi, încetarea detaşării procurorului Alexandra Şinc în funcţia de secretar general al Ministerului Justiţiei (MJ), ca urmare a solicitării magistratului, începând din 1 mai, informează
Mediafax.
Pe 12 septembrie anul trecut, Secţia pentru procurori a CSM a hotărât detaşarea în cadrul Ministerului Justiţiei a Alexandrei Mihaela Şinc, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru o perioadă de un an, începând cu data de 15 septembrie 2012.
Alexandra Şinc a fost detaşată în funcţia de secretar general al Ministerului Justiţiei, în locul Ioanei Vişoiu, care preluase postul în timpul mandatului lui Titus Corlăţean la conducerea MJ.
Şinc a fost delegată prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în 2008, ocupând ulterior funcţia de procuror în cadrul instituţiei, până la detaşarea la MJ. Anterior, Alexandra Şinc a fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de urmărire penală, procuror detaşat la Consiliul Superior al Magistraturii, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, unde şi-a început cariera, în 1995.