Antena 3 CNN Actualitate CSAT se întruneşte, marţi, la Palatul Cotroceni. Principalele subiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței

CSAT se întruneşte, marţi, la Palatul Cotroceni. Principalele subiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței

<1 minut de citit Publicat la 16:26 24 Noi 2016 Modificat la 16:26 24 Noi 2016
csatt.jpg
Foto: presidency.ro

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni marţea viitoare la Palatul Cotroceni, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

"Şedinţa CSAT se va desfăşura săptămâna viitoare, marţi, la ora 11,00, la Palatul Cotroceni", a declarat Dobrovolschi, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că pe ordinea de zi a şedinţei vor figura măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional în perioada octombrie 2015 - septembrie 2016, strategia de acţiune pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova, planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2017, planul naţional de priorităţi informative pentru anul 2017, stadiul implementării Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 - 2019, programul de activitate a CSAT pentru anul 2017.

"În cadrul şedinţei, ca de obicei, vor fi abordate şi subiecte de interes pentru securitatea naţională şi va exista o formulă de informare la finalul acestei şedinţe", a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

×
x close