'Domnule Președinte Klaus Iohannis sunteți într-o eroare profundă. Vă explicăm de ce: Nu înțelegeți semnificația termenului de societate civilă. Ea reprezintă tot ceea ce nu este înregimentat în instituțiile publice, fie sub formă organizată, respectiv cu personalitate juridică, fie fără această organizare. Adică și noi, cei de la Centrul de Resurse Juridice (CRJ), dar și cei care se află în stradă, suntem societate civilă. Fiecare dintre noi dorim ceva, uneori același lucru, alteori nu. Nu există termenul 'reprezentativitate', pentru că este incompatibil cu libertatea de asociere, fie aceasta formală sau informală. Prin urmare, nu puteți invita la consultări nici 'coaliții de organizații neguvernamentale cu largă recunoaștere publică' și nici persoane dintre manifestanți care au 'un grad ridicat de reprezentativitate', pentru că nu credem că există așa ceva. Nu au fost inventate până acum, în lumea democratică, cu tradiție asociativă, criterii pentru cerințele dumneavoastră'', se precizează în Scrisoarea deschisă semnată de Georgiana Iorgulescu, director executiv al CRJ, remisă presei. În plus, se menționează că nu rezultă din comunicatul instituției prezidențiale care este motivul invitației la consultări.
''Dacă motivul consultării este numirea unui premier, cu regret vă informăm că acest lucru face parte, din punct de vedere constituțional, din fișa postului dumneavoastră și a partidelor trimise de noi (trebuie să ne asumăm asta) în Parlament. Dacă scopul invitației dumneavoastră este acela de a afla doleanțele cetățenilor, atunci trebuie să vă deplasați în stradă. Între timp, socotim că e timpul să vă asumați în integralitate mandatul constituțional'', se spune în document.
Președintele Klaus Iohannis a invitat coalițiile de organizații non-guvernamentale cu largă recunoaștere publică să desemneze câte un reprezentant care să participe la consultările de vineri, iar pe manifestanți să facă propuneri în acest sens până joi seara.
"Președintele României invită coalițiile de organizații non-guvernamentale cu largă recunoaștere publică să desemneze câte un reprezentant care să participe la consultările de vineri, 6 noiembrie, la o oră care va fi comunicată ulterior. De asemenea, președintele României invită pe manifestanți să indice persoanele care au un grad ridicat de reprezentativitate pentru mișcările civice din ultimele zile", precizează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, propunerile se pot transmite la adresa de email [email protected] până joi, la ora 24,00, cu specificarea datelor de contact.
Administrația Prezidențială subliniază că aceste consultări se vor desfășura într-un cadru de dialog funcțional, care presupune, inevitabil, un număr limitat de reprezentanți.
"Societatea civilă va rămâne și pe viitor un partener de dialog al Administrației Prezidențiale și astfel de consultări vor avea loc cu regularitate", arată sursa citată.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că, pe lângă discuțiile cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, va avea consultări și cu societatea civilă pe acest subiect.
"Am decis ca în continuarea consultărilor cu partidele politice pe care le-am planificat pentru astăzi și pentru mâine să consult în premieră un nou actor: societatea civilă. Voi convoca pentru vineri după-amiază un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât și ceea ce se numește strada. Este important pentru mine și doresc să le cunosc părerile și opțiunile", a spus Iohannis.