Antena 3 CNN Actualitate Criză puternică de apă în Botoşani: „Fântânile au secat. Alţii luptă pe front, noi ne luptăm cu apa. Suferă şi omul, dar şi animalele”

Criză puternică de apă în Botoşani: „Fântânile au secat. Alţii luptă pe front, noi ne luptăm cu apa. Suferă şi omul, dar şi animalele”

seceta desertificare hepta
Primarul din Corlăteni, Botoşani, spune că se simte neputincios în faţa naturii. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / TARASOV
de M.N.    |    22 Aug 2024   •   10:22

Oamenii din Botoşani se confruntă cu o criză profundă a apei, din cauza vremii caniculare care durează de aproape două luni, dar şi a lipsei ploilor, astfel că unii din ei au ajuns să-şi facă şi câte patru fântâni în curte, potrivit agerpres.ro.

În numeroase localităţi, fântânile au secat, iazurile au pierdut masiv din suprafaţa de luciu de apă, iar multe pârâuri nu mai au niciun strop de apă. În aceste condiţii, populaţia, în special cea din mediul rural, a rămas atât fără apă potabilă, cât şi fără apă menajeră.

La Corlăteni, localnicii au recurs la varianta de a construi a treia sau chiar a patra fântână în gospodărie. Deşi noile puţuri sunt mai adânci, cantitatea de apă pe care acestea o colectează din sol este foarte mică.

Alina Apostu deţine o gospodărie mare la marginea satului Corlăteni, unde creşte şi 260 de oi. În curtea acesteia a avut două fântâni, iar ambele au secat. Acum, şi-a făcut un puţ de mare adâncime, cu ajutorul căruia speră să îşi asigure apa pentru băut, pentru menaj, dar şi pentru adăparea animalelor.

„Este o criză puternică. Anul ăsta am resimţit-o la maxim. Am avut o fântână făcută de bunici. Acum şapte ani am făcut alta şi acum nu mai avem apă nici în aceea. Am făcut un puţ de mare adâncime. 

(...) Pentru animale este foarte greu. Cărăm apă cu bidoanele, cu cisterna. Dacă o să fie secetă aşa în continuare, de unde apă? Iarna nu ninge, vara nu plouă”, spune Alina Apostu.

Constantin Ripiceanu are 76 de ani şi o experienţă de viaţă vastă. El susţine că, de-a lungul timpului, a trăit numeroase perioade de secetă, însă niciodată satul nu s-a confruntat cu o criză de apă.

„Nu este apă în fântâni. Izvoarele sunt secătuite. Noi ne luptăm aici ca într-un fel de război. Alţii luptă pe front, noi ne luptăm cu apa. Suferă şi omul, dar cel mai mult suferă animalele, pentru că ele sunt nevinovate. 

Mi-am făcut a doua fântână şi asta deja începe să reducă din capacitatea izvoarelor. Cred că o să fac şi a treia fântână. Secetă am prins, dar criză de apă nu am mai avut. De foame mai rabzi o zi, două, dar fără apă nu poţi. Te duci repede, mori”, mărturiseşte Constantin Ripiceanu.

Sătenii din Corlăteni vorbesc deja despre dificultăţile în asigurarea apei pentru maşinile de spălat sau pentru toalete.

„Eu am făcut a doua fântână, pentru că nu am avut apă. (...). În a doua fântână este apă, dar vecinii mei nu au şi vin şi iau de la mine. Nu pot să le spun să nu ia apă, că nu e un bun al meu. E un bun pe care ni l-a dat Dumnezeu. Dacă nu au ei, nu o să am nici eu. 

O să fim ca în Sahara. Ţi-e milă de om, dar parcă mai tare ţi-e milă de animale, pentru că animalele nu au făcut nimic rău”, susţine, la rândul ei, Angela Plugariu o femeie de 61 de ani care se arată îngrijorată cu privire la viitorul său, pe fondul crizei apei.

„Am avut o fântână veche de la părinţi, făcută cu mulţi ani în urmă, care mi-a secat. Nu mai aveam apă nici de băut, nici măcar o găleată. Am făcut în 2017 o fântână de 15 tuburi. A mers câţiva anişori, dar acum am rămas la două tuburi cu multă economie. 

Aduc apă de la o fântână din sat de mai departe, ca să am să pot să folosesc o maşină de spălat. Sunt două tuburi care ar fi secat dacă foloseam în exces şi nu aş fi adus din altă parte. Situaţia este critică cu apa”, explică şi Fănica Epure.

Comuna Corlăteni şi-a construit anul trecut propria reţea de apă. Sistemul a funcţionat doar câteva luni şi, la venirea verii, serviciul a fost sistat de către operatorul de apă, societatea Nova Apaserv SA. Primarul Costel Gavril se simte neputincios în faţa naturii.

„Este foarte greu. Cu aşa ceva nu m-am confruntat niciodată. Nimeni până acum nu s-a mai izbit de o problemă aşa de gravă. Discutăm de lipsa apei, de ceva vital pentru viaţa pe pământ. Nu ştiu cum se poate rezolva. 

Eu nu văd soluţii astăzi. Chiar nu văd soluţii, pentru că este o secetă care nu se manifestă doar de anul acesta. E o secetă care se manifestă de câţiva ani de zile, devenind o secetă pedologică. Uitaţi-vă în spatele meu la acest iaz care a început să rămână fără apă! 

Nu mai avem unde să adăpăm animalele. Oamenii nu au apă acasă. Şi-au făcut câte două, trei, patru fântâni. Nu ştiu ce să mai fac. Pe mine mă înspăimântă lucrul acesta. Este o situaţie care, pe an ce trece, este tot mai agresivă, greu de gestionat. Avem sistem nou de alimentare cu apă, dar apă nu este.

Nici nu au de unde să ne dea cei de la Nova Apaserv. Seceta nu se manifestă doar la Corlăteni, este o chestiune naţională, europeană sau globală chiar”, a explicat Costel Gavril.

De altfel, societatea Nova Apaserv Botoşani a transmis, miercuri, că în prezent toate sistemele de alimentare cu apă funcţionează la capacitate maximă, dar „vremea caniculară şi secetoasă a condus la creşterea semnificativă a consumului de apă având în vedere în mod deosebit utilizarea excesivă a apei potabile în alte scopuri decât cele menajer şi casnic”.

„Reţelele de transport şi distribuţie a apei potabile administrate de Nova Apaserv SA sunt proiectate şi executate conform unor normative tehnice care ţin cont de populaţia deservită, de consumul casnic şi menajer uzual, astfel încât, în perioadele cu regim termic şi pluviometric normal, acestea fac faţă cererii de apă. 

În acelaşi timp, reţelele nu fac faţă suprasolicitării cauzate de creşterea masivă a consumului în condiţiile actuale, când cu toţii resimţim efectele schimbărilor climatice (caniculă asociată cu secetă), mai ales dacă în astfel de perioade utilizatorii folosesc apa potabilă pentru activităţile de grădinărit, zootehice (ferme în principal), udarea peluzelor, umplerea piscinelor”, susţin reprezentanţii furnizorului de apă.

 

×
Subiecte în articol: seceta criză de apă apa Botoșani fântâni
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close