Antena 3 CNN Actualitate "Criza medicamentelor". Autorităţile din sănătate iau la control farmaciile

"Criza medicamentelor". Autorităţile din sănătate iau la control farmaciile

<1 minut de citit Publicat la 18:09 12 Feb 2008 Modificat la 18:09 12 Feb 2008
"Criza medicamentelor". Autorităţile din sănătate iau la control farmaciile
A început controlul medicamentelor în Bucureşti şi în ţară. Autorităţile din sănătate verifică dacă în momentul de faţă se poate vorbi despre o criză a medicamentelor. Măsurile au fost luate după ce importatorii şi distribuitorii din domeniu au ameninţat că medicamentele vor dispărea de pe rafturi, din cauza creşterii monedei europene.

Echipele de control ale Ministerului Sănătăţii au verificat deja mai multe farmacii din Capitală. Prima neregulă descoperită - câteva produse sterile depozitate pe jos. Reprezentanţii farmaciei au fost atenţionaţi şi au la dispoziţie 48 de ore să remedieze problema. Inspectorii au verificat apoi ce medicamente lipsesc din farmacii.

Ministrul Sănătăţii ameninţă că farmaciile din care lipsesc două zile medicamente din programele naţionale - cum ar fi cele post transplant - vor fi închise.

Reprezentanţii Ministerului spun că aşa-numita criză a medicamentelor nu este reală, ci este provocată de farmacişti şi de distribuitorii de medicamente.

Controalele vor continua până pe 15 februarie, iar rezultatele vor fi făcute publice peste două săptămâni.

Antena3.ro

×
x close