Antena 3 CNN Actualitate Criza din Canalul Suez nu s-a terminat: Șapte nave cu animale din România nu sunt lăsate să treacă

Criza din Canalul Suez nu s-a terminat: Șapte nave cu animale din România nu sunt lăsate să treacă

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 19:52 31 Mar 2021 Modificat la 19:52 31 Mar 2021
o_1f24j5s9d2ar11639bv2in1j1qb.jpg
Sursa foto: Hepta

"Sunt în contact direct și țin legătura cu ofițerul de pe navă și spune ca sunt ancorați lângă canal și nu sunt lăsați sa treacă", a precizat Vasile Deac, pentru Antena 3.

"Aseară vorbeam cu dânsul, mi-a spus că acum trece, au fost întorși înapoi, nici acum nu sunt lăsați sa treacă.

Situația se agravează, trebuie ca în cinci zile sa ajungă în Aarabia Saudită și au mai pierdut două zile. Mi-a spus că se trece, trec nave comerciale și nici vorbă ca ei să fie programați să treacă astăzi."

Zece vapoare cu animale din România, blocate în canalul Suez din cauza cargoului eşuat

Zece vapoare cu animale vii din România erau blocate încă din weekend pe canalul Suez, iar cele aproximativ 130.000 de oi şi berbeci riscă să moară de foame şi de sete, dacă autorităţile nu vor scoate cargoul eşuat.

"Situația în Suez este critică și riscă să devină cea mai mare tragedie maritimă din istoria omenirii care implică animale vii. Dacă animalele rămân fără apă și hrană atunci vor începe să se împingă unele în altele și vor muri toate.

A fost cazul celor 14.800 de oițe din România de pe vaporul Trust 1 în drum spre Iordania acum câțiva ani. Toate au murit când nava a rămas fără apă de băut", avertizează Gabriel Păun, directorul UE al Animals International.

Potrivit comunicatului de presă al Animals International, cele 10 vapoare care au plecat încărcate cu animale din portul Midia cu destinații care includ traversarea canalului Suez sunt: Sea Star Livestock, Dragon, Harmony Livestock, Lady Maria, Jersey, Al Farouk, Britta K, Lady Rasha, Mariona Star și Taiba.

×
Etichete: canalul Suez
x close