Antena 3 CNN Actualitate CTP, replică pentru Iohannis: "Ești șeful statului şi tu spui că statul a eșuat? Despre tine nu spui nimic?"

CTP, replică pentru Iohannis: "Ești șeful statului şi tu spui că statul a eșuat? Despre tine nu spui nimic?"

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 12:52 02 Oct 2021 Modificat la 12:52 02 Oct 2021
cristian tudor popescu
CTP, replică pentru Iohannis: "Ești șeful statului şi tu spui că statul a eșuat? Despre tine nu spui nimic?" Sursa foto: Hepta

Jurnalistul consideră că dacă România e eșuat, și Iohannis a eșuat, pentru că este președintele ţării din 2014, dar "el n-are treabă cu statul", a punctat CTP, potrivit digi24.ro.

"Ne spune domnul președinte Iohannis că statul a eșuat în misiunea sa de a proteja cetățenii. Mai întâi, nu e corect, statul n-a eșuat. Statul român este un stat eșuat de când a fost înființat, din secolul al XIX-lea. Nu a reușit niciodată, în nicio structură guvernamentală, să garanteze siguranța, protecția simplului cetățean care nu are relații speciale.

Și ne spune domnul Iohannis că statul a eșuat. Ești șeful statului, așa se numește. Și tu spui că statul a eșuat? Despre tine nu spui nimic? 

CTP: "Acești oameni nu sunt ultimii care vor muri arși, asfixiați în spitalele din România"

Eu n-aș fi putut să fiu președintele României de opt ani și să spun, în timp ce oamenii mor, "statul a eșuat". Eu, șeful statului. În loc să spun: "Eu am eșuat. Dacă statul a eșuat, și eu am eșuat". El n-are treabă cu statul.

Singurul lucru sigur pe care îl pot comunica este că nu se va schimba nimic, că acești oameni nu sunt ultimii care vor muri arși, asfixiați în spitalele din România. 

Nu sunt ultimii care vor muri pe holuri în România, pentru că dacă faci COVID acum într-o formă gravă, de pildă în București, te duci să-ți tragi sufletul pe un hol de spital – nu mai e niciun loc la ATI – și eventual să-ți dai sufletul pe hol", a spus CTP.

Iohannis, după incendiul din Constanța: "Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală"

Preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat "îngrozit", vineri, de incendiul care a avut loc la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

"Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română. 

Am cerut premierului și ministrului Sănătății să ia toate măsurile necesare și să facă absolut tot ce este posibil pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din țară", a transmis, vineri, şeful statului.

Primele imagini din interiorul spitalului de la Constanţa, unde nouă oameni au murit în urma incendiului

Au apărut primele imagini din interiorul spitalului de la Constanţa, care a ars azi, iar şapte oameni au murit în urma deflagraţiei.

Şapte oameni au murit vineri în incendiul din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.

Flăcările au izbucnit în secția ATI și ulterior tot spitalul a fost evacuat.

Bolnavi cu tuburi de oxigen scoşi în stradă şi oameni resuscitaţi în curte, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa

Mai mulţi pacienţi au fost scoşi cu tuburile de oxigen pe faţă în stradă, pentru a scăpa din incendiul care a cuprins, vineri, Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa.

Un bolnav chiar a fost resuscitat în curtea spitalului, iar alţii au fost transferaţi în maşinile pompierilor sau transferaţi la alte spitale.

Potrivit surselor, şapte persoane au murit, s-a activat planul roşu de intervenţie.

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa. Nouă oameni au murit

A fost incendiu, vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa, iar pompierii au intervenit de urgenţă.

A fost activat Planul Roşu de intervenţie, dar și Planul Alb de intervenţie specific unităţilor sanitare.

Focul a avut loc la secția de Terapie Intensivă, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări mari de fum. 

×
x close