Antena 3 CNN Actualitate Cristian Tudor Popescu: Băsescu ne anunţă că va organiza o cruciadă, iar el va fi un soi de cavaler

Cristian Tudor Popescu: Băsescu ne anunţă că va organiza o cruciadă, iar el va fi un soi de cavaler

S.T.
2 minute de citit Publicat la 22:50 12 Aug 2013 Modificat la 22:50 12 Aug 2013
Cristian Tudor Popescu: Băsescu ne anunţă că va organiza o cruciadă, iar el va fi un soi de cavaler
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Harghita, că 2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român "îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei".

Întrebat cum va rezolva Băsescu ceea ce spunea, şi anume "România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei", jurnalistul Cristian Tudor Popescu a răspuns: "Aşa cum a rezolvat şi în anul 2004 acuzaţia de fraudă computerizată la alegerile parlamentare, fraudă care nu a fost dovedită niciodată, dar i-a fost de folos în a câştiga apoi alegerile prezidenţiale".

Potrivit jurnalistului, Băsescu a riscat atunci ucrainizarea României.

"Putea să se producă şi la noi ceea ce se întâmpla în Ucraina, unde aveau loc alegeri, ciocniri violente de stradă soldate cu răniţi".

"Dacă în 2004  era vorba de o alianţă DA, care îi cuprindea şi pe liberali, acum domnul Băsescu NU mai are o alianţă pentru care să facă asta. Nu mai are nici măcar un partid", a subliniat jurnalistul, luni, la "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu".

Băsescu, românilor de pretutideni: Declaraţi-vă, fraţilor, români! Nu moldoveni, vlahi sârbi, sau mai ştiu eu ce alte identităţi

"Mai întâi ne anunţă că va organiza o cruciadă, iar el va fi un soi de cavaler...Orice problemă interstatală, regională, este rezolvată la Bruxelles, nu se rezolvă între Budapesta şi Bucureşti. Nu ne luăm la bătaie ca să rezolvăm o problemă. (...) Nici măcar la Corneliu Vadim Tudor nu am întâlnit o  afirmaţie de nivelul ăsta", a spus Cristian Tudor Popescu.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat luni, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, de ce este lăsat premierul ungar Viktor Orban "să circule liber" în judeţele Harghita şi Covasna, el răspunzând: "Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat?".

Ioan Ghişe, despre Băsescu: O face pe durul la televizor

"Domnul Băsescu îndeamnă pe cetăţenii săi să-l fluiere pe premierul unui stat străin. Dacă este o problemă cu acest şef de guvern, se rezolvă pe cale diplomatică, politică. Nu vine şeful statului care îi îndeamnă ca la peluză, ca pe stadion, pe cetăţenii români să-l huiduie pe un premier străin", a afirmat Cristian Tudor Popescu.

Potrivit jurnalistului, aceste declaraţii nu vor avea consecinţe pentru România.

"Aceste declaraţii NU vor fi luate în considerare decât ca simptome ale domnului preşedinte Băsescu, care .. poate îşi neglijează tratamentul. Nu pot fi luate ca nişte poziţii ale României din punct de vedere politic, pentru că sunt atât de aberante încât nu pot fi interpretate într-un sens care să angajeze România", a spus Cristian Tudor Popescu, luni seară, la Antena 3.

Băsescu îşi atacă aliaţii. Laszlo Borbely: Preşedintele României trebuie să fie "un factor de echilibru"

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu".


×
x close