Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situație în cazul Cristian Cioacă: fostul poliţist renunţă la contestaţia care i-ar fi putut aduce libertatea

Răsturnare de situație în cazul Cristian Cioacă: fostul poliţist renunţă la contestaţia care i-ar fi putut aduce libertatea

Ovidiu Stan
1 minut de citit Publicat la 10:43 02 Noi 2022 Modificat la 10:43 02 Noi 2022
cristian cioaca
Răsturnare de situație în cazul Cristian Cioacă: fostul poliţist renunţă la contestaţia care i-ar fi putut aduce libertatea Sursa foto: Agerpres | GEORGE ONEA

Este vorba despre constestaţia făcută de Cioacă în dosarul în care a fost condamnat pentru spargerea mailului fostei soţii.

Cristian Cioacă spune că a făcut acest gest din motive personale.

Deși inițial Cristian Cioacă a cerut să fie adus la Curtea de Apel Brașov în cazul contestației în anulare făcute de avocații acestuia, ulterior a solicitat prezența prin videoconferință, la care a luat parte în cadrul ședinței din camera de consiliu, ședință care nu a fost publică. 

Întrebat de instanță dacă își menține solicitarea, Cristian Cioacă s-a răzgândit și a spus că renunță la contestație din motive personale.

"Aceasta explică raționamentul pentru care Cioacă ar fi făcut contestația, vorbim despre o pedeapsă de 4 ani contopită la pedeapsa inițială, care dacă ar fi fost anulată pe motiv de prescriere i-ar fi permis lui Cristian Cioacă să fie eliberat condiționat", spune Crina Radu, avocatul familiei Elodiei Ghinescu.

Avocatul familiei spune că Cioacă nu pare să aibă vreo urmă de regret și că are același zâmbet sfidător, doar că pare mai îmbătrânit cu fire de păr alb.

La Curtea de Apel Braşov se judecă constestaţia în anulare făcută de Cristian Cioacă în dosarul în care a fost condamnat pentru alterarea integrităţii datelor informatice: a spart emailul Elodiei Ghinescu.

Dacă i s-ar fi acceptat recursul, Cristian Cioacă putea fi achitat în acest dosar.

Acesta execută pedeapsa în Penitenciarul Colibași, dar ar fi beneficiat de bilete de voie pe weekend pentru purtare bună și ar fi ieșit din penitenciar. 

Cel mai probabil și-ar fi vizitat părinții. Este clar că are un regim preferențial, spun chiar și deținuții din penitenciar conform celor declarate de avocat.
 

×
Etichete: Cristian Cioaca
x close