Antena 3 CNN Actualitate Cristian Cioacă ar putea ieşi din închisoare. Ce spune avocatul familiei Ghinescu

Cristian Cioacă ar putea ieşi din închisoare. Ce spune avocatul familiei Ghinescu

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 20:11 15 Feb 2021 Modificat la 20:11 15 Feb 2021
Cristian Cioacă ar putea ieşi din închisoare. Ce spune avocatul familiei Ghinescu

 Din cei 15 ani, acesta ar putea executa doar 11 ani şi 9 luni, asta pentru că a lucrat în penitenciar şi a participat la diverse activităţi.

Totuşi, avocatul familiei Ghinescu spune că instanţa ar trebui să se gândeacă serios la pedepsa acestuia, având în vedere faptele grave pentru care a fost închis.

''Ar trebui să execute trei pe patru din cei 15 ani şi 8 luni de închisoare ce i-a primit Cristian Cioacă pentru infracţiunile săvârşite. Ar veni undeva la 11 ani şi 9 luni de închisoare. Fiind condamnat definitiv în anul 2014, bineînţeles că la ceea ce a executat se mai scad zilele pe care dumnealui le-a lucrat, a făcut diferite cursuri, a paricipat la diferite activităţi. Arestul preventiv pe care dumnealui l-a executat anterior momentului condamnării definitive şi sigur că s-ar putea ajunge la o cerere de elibere condiţionată. Instanţa nu este obligată să şi admită o astfel de cerere. În opinia mea, Instanţa din Piteşti ar trebui să aibă în vedere infracţiunile deosebit de grave pe care el le-a săvărşit. Persoana dumnealui, indiferent că în penitenciar are un comportament pe care dumnealui încearcă să fie cât mai conformist, de altfel unul normal, instanţa ar trebui să aibă în vedere celalalte aspecte'', a spus Crina Radu avocatul familiei Elodiei Ghinescu.

Avocata din Brașov, Elodia Ghinescu, a dispărut în seara de 29 august 2007, acum 14 ani. 

Cazul a deschis o lungă anchetă a poliției și a procurorilor, puternic mediatizată în presa românească.

Soțul său, Cristian Cioacă a fost condamnat la 22 de ani, chiar în lipsa cadavrului și a armei.

Elodia a fost declarată oficial moartă, printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov.

 

×
x close