Antena 3 CNN Actualitate Cristian Boureanu, condamnat la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare

Cristian Boureanu, condamnat la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare

<1 minut de citit Publicat la 14:04 09 Mai 2019 Modificat la 14:04 09 Mai 2019
Cristian Boureanu, condamnat la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare

Cristian Boureanu a fost condamnat la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității în dosarul în care e acuzat pentru ultraj. Decizia este definitivă. 

Iubita fostului deputat, Dincă Laura Teodora, a primit o amendă penală în cuantum de 2.000 de lei. 

Vara trecută, agenţii de la rutieră au oprit la control maşina în care se afla şi Boureanu, care se întorcea acasă, după o noapte petrecută în club alături de iubita lui. Atunci s-a iscat un adevărat scandal între fostul deputat şi poliţişti. Boureanu a devenit agresiv cu un agent, care a ripostat şi, la rândul lui, l-a lovit pe fostul parlamentar.

Cristian Boureanu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, el fiind acuzat că a lovit un poliţist rutier, iar Laura Dincă pentru mărturie mincinoasă. 

În iunie 2018, Boureanu fusese condamnat la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare. În plus, acesta trebuia să-i plătească daune morale în valoare de 7.000 de euro polițistului agresat, plus 240.000 de lei daune materiale către spital.

 

×
x close