Antena 3 CNN Actualitate Vestea care a venit ca un șoc pentru Cristian Boureanu în această dimineață

Vestea care a venit ca un șoc pentru Cristian Boureanu în această dimineață

1 minut de citit Publicat la 10:53 10 Iun 2017 Modificat la 10:53 10 Iun 2017
o_1bi876llb1rfr1ohvajnh4q5rj8.jpg
Foto: Antena 3

Fostul deputat Cristian Boureanu a fost arestat pentru 30 de zile după scandalul din trafic cu poliţiştii de la Rutieră. Boureanu a fost audiat timp de opt ore, după ce a lovit un poliţist şi i-a prins mâna în uşa maşinii.  

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Boureanu fusese reţinut pentru 24 de ore în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Ulterior s-a luat decizia arestării sale pentru 30 de zile.

”O să vedeți probele și dânsul a fost cel care m-a împins primul pe mine. M-a înjurat. A declarat inclusiv şeful de misiune că niciodată nu am înjurat pe niciunul dintre cei de acolo, din cei opt”, a spus Cristian Boureanu, la ieșirea din sediul Judecătoriei Sectorului 1.

Boureanu a făcut scandal în trafic cu poliţiştii de la Rutieră

Boureanu i-a înjurat pe poliţişti, i-a ameninţat şi l-a lovit pe unul dintre ei. Boureanu s-a ales cu dosar penal pentru ultraj după ce a lovit un poliţist de la Brigada de Poliţie Rutieră, pe o stradă din zona pieţei Charles de Gaulle.

Maşina în care se afla Boureanu, împreună cu iubita şi cu şoferul său, a fost oprită de poliţişti la un control de rutină. Fostul parlamentar a început să-i înjure pe poliţişti şi să-i ameninţe.

Totul a culminat cu o lovitură aplicată unui poliţist în zona inghinală.

Ca să-l potolească, agenţii i-au pus cătuşe lui Boureanu şi l-au dus la sediul Poliţiei Rutiere. Ulterior, Boureanu a ajuns la Spitalul Floreasca, după ce i s-ar fi făcut rău.

 

×
Etichete: cristian boureanu
x close