Antonescu a mai spus că este alături de familia fostului premier și că speră ca acesta să se restabilească. "Sper din tot sufletul ca Adrian Năstase să se restabilească. Sunt alături de familia lui, de apropiaţii lui, le transmit dorinţa mea ca ei să aibă putere să treacă peste aceste momente şi să o facă cu bine", a declarat, la Antena 3, Crin Antonescu.
”E o noapte grea. Eu din nopţile din 13-15 iunie nu am mai avut astfel de nopţi. Mă tem că se deschide o pagină nouă şi tare urâtă în viaţa publică din România. Sunt uimit de cât de intensă poate să fie ura şi stupiditatea unor oameni care după 8-10 ani după ce Adrian Năstase a încetat să mai fie la putere îl urăsc canibalic”, a mai spus Antonescu.
Fostul premier Adrian Năstase s-a împușcat miercuri noapte, înainte să fie arestat, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".