"Eu candidez la preşedinţie pentru că nu am de gând să emigrez şi pentru că am un copil încă mic pe care intenţionez să-l cresc în România" - afirmaţia îi aparţine preşedintelui PNL, Crin Antonescu.
Invitat în ediţia de joi a emisiunii Sinteza Zilei, candidatul liberal la alegerile prezidenţiale din această toamnă a vorbit despre calităţile care îl recomandă, intenţiile pe care le are în cazul în care va ocupa această funcţie, dar şi cu ce se deosebeşte de ceilalţi candidaţi, în special de actualul şef al statului, Traian Băsescu.
Crin Antonescu susţine că, dintre toţi candidaţii, se consideră a fi "cel mai nimerit" să îl înlocuiască pe Traian Băsescu, pe care îl numeşte "răul numărul unu" în politica românească actuală.
Liberalul îşi sprijină afirmaţia prin faptul că Traian Băsescu "este un om politic care minte", inclusiv din punct de vedere doctrinar, are foarte multe "declaraţii contradictorii" şi este "vecin cu corupţia".
CRIN ANTONESCU, DESPRE NECESITATEA ÎNLOCUIRII LUI TRAIAN BĂSESCUCrin Antonescu a făcut referiri atât la averea şefului statului, cât şi la cea a membrilor familiei prezidenţiale, care au reuşit să se îmbogăţească, "în mod ciudat", după venirea la putere a lui Traian Băsescu.
"Totuşi, cum justifică domnul Traian Băsescu, care a fost mereu bugetar, (...) faptul că are o anumită avere?", se întreabă preşedintele PNL.
Referitor la campania electorală, liderul liberal susţine că nu are de gând sa facă vreun compromis major în timpul acesteia, pentru că doreşte să conducă altfel România.
"Dacă nu o pot face altfel, nu mă interesează", a declarat acesta.
"Nu am avut şi nu am nicio relaţie financiară cu Dinu Patriciu"Crin Antonescu a mai fost întrebat şi despre legătura pe care o are cu Dinu Patriciu. Candidatul liberal neagă zvonurile conform cărora ar fi avut, sau ar avea în prezent vreo relaţie financiară cu omul de afaceri şi susţine că în spatele său nu există bani sau grupuri de interese.
"Eu nu sunt omul nimănui. În spatele meu nu există bani sau grupuri exersate de interese. (...) Nici măcar Dinu Patriciu nu e în spatele meu. E un atac care se repetă în permanenţă. (...) Nu am avut şi nu am nicio relaţie financiară cu Dinu Patriciu. Punct", a declarat Crin Antonescu.
"Sorin Oprescu e un om la care apreciez dezinvoltura"În cadrul emisiunii, preşedintele PNL a vorbit şi despre principalii contracandidaţi ai săi, categorie în care a fost inclus şi actualul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, deşi acesta nu şi-a anunţat încă, în mod oficial, candidatura.
Crin Antonescu este de părere că Sorin Oprescu are "autenticitatea lui" şi că acesta este "un mare lucru". În plus, susţine că a apreciat dintotdeauna dezinvoltura fostului social-democrat.
În cazul lui Mircea Geoană, liderul PNL consideră că experienţa acumulată de acesta în politica externă este, probabil, cea mai mare calitate a sa. Cu toate acestea, Crin Antonescu este de părere că şansele lui Mircea Geoană de a conta în lupta pentru Cotroceni sunt "din ce în ce mai mici", întrucât "nu reprezintă o schimbare decât aparentă în raport cu Traian Băsescu".
Vadim "nu contează"Despre liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, Crin Antonescu susţine că "nu contează" în această luptă, întrucât nu a condus România în ultimii ani.
"Nu Corneliu Vadim Tudor este în acest moment răul României. Prefer să mă ocup de răul activ, care este Traian Băsescu", a mai declarat Crin Antonescu.
CRIN ANTONESCU, DESPRE CONTRACANDIDAŢII DIN CURSA PREZIDENŢIALĂVedeţi înregistrările emisiunii Sinteza ZileiVedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3Antena3.ro