Giosan Aurelian George, studentul care şi-a atacat colegii de cameră şi a încercat apoi să îi incendieze, ar fi fost un pasionat al jocurilor de tip păcănele şi datora bani mai multor colegi, scrie
Ziarul de Iaşi.„Am înţeles că juca la păcănele şi datora bani unor colegi. De altfel, el cerea sume mici de bani de la colegii de cămin. Cu o zi înainte, un student a spus că i-a dat 2 lei ca să îşi cumpere o cafea. Şi comportamentul său era puţin ciudat, în sensul că o dată a mers într-o cameră şi s-a aşezat pe un scaun, fără să spună nimic, doar privea la ceilalţi. A fost întrebat ce vrea, şi a spus că nimic, apoi a plecat. Nu se înţelegea cu cei din camera în care locuia el. Cred că i-ar fi omorât pe toţi dacă îi găsea acolo. Unul dintre colegii din cameră, din Botoşani, care vine mai rar în cămin, trebuia să vină în cămin duminică seara. Un alt coleg l-a anunţat că nu face un seminar luni, aşa că a amânat venirea la Iaşi. A avut noroc“, a spus unul dintre paznicii din căminul studenţesc C4, din Complexul "Tîrguşor Copou" al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
Mai mult, un fost coleg al lui Aurelian Giosan a povestit despre acesta că, deşi părea a fi o persoană calmă, în momentul în care se enerva putea deveni violent.
Un student al Universităţii "Al. Ioan Cuza" din Iaşi a murit, iar altul este în stare gravă la spital, după ce au fost înjunghiaţi cu un cuţit, principalul suspect în acest caz fiind un coleg al celor doi tineri, care după ce i-a înjunghiat a dat foc camerei de cămin în care s-a petrecut incidentul.