Antena 3 CNN Actualitate Un criminal periculos a fost prins la mai bine de un an după ce şi-a ucis o vecină, în Pâncota

Un criminal periculos a fost prins la mai bine de un an după ce şi-a ucis o vecină, în Pâncota

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:01 28 Apr 2023 Modificat la 15:01 28 Apr 2023

"În urma unor activități investigative complexe, desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului Criminalistic și Poliției orașului Pâncota, a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Pâncota.

Din cercetări, a reieșit că cel în cauză, la data de 26 februarie 2022, ar fi pătruns în locuința unei femei, din localitatea Pâncota, cu intenția de a sustrage bunuri. 

Bărbatul ar fi fost surprins de victimă, în timp ce se afla în casă, aplicându-i acesteia mai multe lovituri care au dus la decesul femeii. 

După săvârșirea faptei, bărbatul a plecat din imobil cu mai multe bijuterii și telefoane mobile.

La data de 27 martie a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, la domiciliul bărbatului bănuit, de unde au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și omor calificat.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Institutului Național de Criminalistică - Biroul de Expertize Genetice Judiciare și al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

×
x close