Antena 3 CNN Actualitate Criminal la 14 ani! Un minor din Vâlcea a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav

Criminal la 14 ani! Un minor din Vâlcea a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav

S.T.
1 minut de citit Publicat la 11:28 28 Noi 2012 Modificat la 11:28 28 Noi 2012
Criminal la 14 ani! Un minor din Vâlcea a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav
Foto: ghimpele.ro
Un minor de 14 ani a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav şi tentativă de tâlhărie, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, scrie Agerpres.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, în data de 3 octombrie 2012, inculpatul minor împreună cu un alt minor, s-au deplasat la imobilul părţii vătămate C.M. (în vârstă de 70 de ani) cu scopul de a sustrage bunuri.

Fiind surprinşi de către aceasta, cei doi minori au reacţionat violent, lovind-o cu pumnii şi picioarele, în mod repetat.

În timpul incidentului, partea vătămată a reuşit să ia un topor, dar a fost deposedată de către inculpatul minor C.L.C. care a împins-o, împrejurare în care aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut.

Ulterior cei doi minori au realizat că au fost văzuţi de către partea vătămată, astfel că au luat hotărârea de a suprima viaţa acesteia pentru a nu fi identificaţi, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

La data de 5 octombrie 2012, inculpatul minor a fost reţinut, iar la aceeaşi dată Tribunalul Vâlcea a admis propunerea procurorului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 15 zile.
   

×
Etichete: minori inchisoare
x close